Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Expoziție despre oul de Paști la Timișoara
La Muzeul Satului Bănățean Timișoara (MSBT) a avut loc, în 21 aprilie, vernisajul expoziției „Inspirație în creație” și lansarea catalogului „Oul de Paști. Sacralitate și artă”, în cadrul proiectului Paștele în Banat, finanțat de Consiliul Județean Timiș. Expoziția prezintă ouă de struţ decorate de artista Mariana Andone-Rotaru, care, prin broderia în coajă de ou de struț, și-a propus să revitalizeze acest tip de artă la cel mai înalt nivel. Ea a transpus motive vechi cusute pe cămăși tradiționale, dar și icoane vechi reinterpretate pe suprafața ovoidală, în limbajul specific acestei arte, potrivit informaţiilor de pe pagina de Facebook a MSBT. Invitat special a fost părintele prof. dr. Constantin Jinga, de la Universitatea de Vest Timișoara. În cadrul evenimentului a mai avut loc un moment muzical susținut de prof. dr. Lavinius Nikolajevic.



.jpg)