Aula „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Centrale Universitare din Iași găzduiește miercuri, 18 decembrie, începând cu ora 19:00, tradiționalul concert de colinde al Ansamblului „Floralia” al Universității
Festivalul „Bucureștii lui Caragiale”
Cea de-a 8-a ediţie a Festivalului „Bucureştii lui Caragiale” aduce în faţa publicului bucureştean un program care transpune universul surprins în opera dramaturgului, pe aleile celui mai vechi parc din Capitală, Cișmigiu. Timp de 10 săptămâni, în fiecare sâmbătă și duminică, „Bucureștii lui Caragiale” vă așteaptă cu spectacole pentru toate vârstele și gusturile. Festivalul este organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti și Teatrul „Ion Creangă”.
Înainte de toate, trebuie să știți că, dacă vă hotărâți să mergeți în parcul Cișmigiu, la Festivalul „Bucureștii lui Caragiale”, evenimentul este organizat cu respectarea normelor sanitare și de distanțare fizică. Spațiul este dezinfectat atât înainte, cât și după fiecare spectacol, iar purtarea măștii este obligatorie pe toată perioada spectacolului. De asemenea, scaunele sunt așezate la 2 metri distanță pentru grupuri de 2 sau 3 persoane.
„Ediția din acest an a Festivalului Bucureştii lui Caragiale are scopul de a asigura continuitatea operatorilor culturali şi de a încuraja consumul cultural la nivel local. Evenimentul aduce cu sine o extindere a repertoriului în afara operei lui Caragiale. Noi am deschis festivalul cu mottoul
Una dintre piesele jucate weekendul trecut a fost „O noapte furtunoasă”, spectacol pus în scenă de studenții Secției de Actorie din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. Astfel, publicul a avut ocazia să vadă o montare plină de energie și umor a unei echipe de tineri actori.
Pentru a afla programul Festivalului „Bucureștii lui Caragiale” puteți consulta site-ul www.arcub.ro. Accesul este permis numai pe baza rezervării on-line pe www.arcub.ro și www.enterix.ro, în limita locurilor disponibile.
(Alexandra Drugan)