Iosif Sava, amfitrionul perfect

La 18 august se împlinesc exact 15 ani de când reputatul muzicolog şi om de media Iosif Sava a plecat din lumea aceasta. În mod normal mai trebuia să trăiască mulţi ani, dar din cauza unei infecţii postoperatorii a fost silit să iasă dintr-o lume pe care o iubea foarte mult. Iosif Sava a fost un spirit ales, care nu şi-a îngropat talantul. Tot ce a făcut reprezintă o dăruire inestimabilă către frumos şi către cei care preţuiesc frumosul.

 

Călătorul prin Bucureşti va observa că în spatele Academiei de Muzică de pe Ştirbei Vodă se află o piaţetă care-i poartă numele. Tot acolo este şi un bust al său pentru a fi cunoscut de cei care nu i-au urmărit emisiunile de radio şi televiziune şi mai ales nu i-au deschis o carte. Într-adevăr, a scris foarte mult. Talentul său de-a vorbi nu i l-a înăbuşit pe acela de-a scrie. Iosif Sava a fost o făptură complexă, despre care posteritatea nu şi-a spus ultimul cuvânt. 

 

Născut pe 15 februarie 1933, de o seamă cu Nichita Stănescu, Eugen Simion sau Florin Constantiniu, nu şi-a dezminţit vocaţia de-a fi un om al artei şi al generozităţii. Tot ce a realizat la radio, în emisiunea „Invitaţiile Euterpiei“, alături de Teodora Albescu, sau la televiziune, duminica, săptămână de săptămână, în celebra „Serată muzicală“, când invitaţii erau onoraţi de ce li se oferea, reprezintă culmea activităţii sale şi un argument pentru a fi aşezat printre adevăratele personalităţi ale istoriei noastre recente. Iosif Sava era un mare îndrăgostit de muzică şi considera că omul nepăsător faţă de armonie este şi incult. Poţi să nu ai ureche muzicală, dar poţi să te delectezi cu un concert beethovenian sau cu un trio preclasic. Străduinţele sale de a-i aduce pe oameni în faţa sunetului au fost remarcabile şi constituie un efort pedagogic nepreţuit. Iosif Sava avea harul de-a transforma totul în muzică. Indiferent cine era invitatul său, un istoric doldora de informaţii sau un poet sensibil ca o mimoză, ca să nu mai vorbim de policitieni scorţoşi ori gazetari guralivi, în cursul emisiunii deveneau alţi oameni. Mărturisirile la care maestrul îi determina să recurgă îi îmbunau şi probabil după emisiune ieşeau cu totul alţii. A fi invitat la serata muzicală reprezenta o cinste uriaşă. Era de fapt ca o consacrare. Aşa cum a se fi vorbit despre cartea ta la „Teze şi antiteze“, emisiunea Monicăi Lovinescu din anii â80, reprezenta o recomandare valorică de maximă forţă, invitaţia la serată avea aceeaşi calitate. Vorbind monoton, dar punând accente acolo unde era necesar, Iosif Sava ne scotea din apatie şi reuşea să-i atragă în imperiul seducţiei sale şi pe cei mai refractari. Iosif Sava nu a fost neapărat un contestatar al regimului comunist, deşi în 1985 emisiunea i-a fost interzisă la televiziune, dar după 1989 contribuţia sa la însănătoşirea societăţii româneşti a fost decisivă. Nu credea în cuvinte mari, dar era aproape de sublim. Nu l-aş fi văzut niciodată vorbind din balconul Pieţei Universităţii, dar discursul său în cadrul celebrei emisiuni a avut aceeaşi valoare ca orice declaraţie revoluţionară. Iosif Sava a fost amfitrionul perfect, creând toate condiţiile pentru ca oaspetele să se simtă bine şi să elibereze din sine tot ce are mai bun. De aceea emisiunile sale au avut cote mari de audienţă şi, după ani, nimeni nu şi-a permis să le conteste. La serata sa au fost chemaţi şi clerici care au vorbit fără nici o reţinere şi au dat duhului o excepţională vibraţie. Totuşi, în esenţă, ce a făcut Iosif Sava? A înnobilat televiziunea. Avem acum nevoie de persoana sa mai mult ca niciodată. Ar fi fost cel mai mare duşman al tabloidizării şi cei din conducerea TVR l-ar fi ascultat. Dacă ar mai fi trăit, poporul român ar fi fost mai demn.