Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Marele actor de comedie Birlic, celebrat la Fălticeni
Grigore Vasiliu Birlic, unul dintre cei mai iubiți actori de comedie ai românilor, cu un stil inconfundabil, este celebrat din nou, în cadrul celei de-a 7-a ediții a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret „Gr. Vasiliu Birlic”, care a început ieri la Fălticeni și se va încheia duminică, 27 august. Zeci de personalități din lumea teatrului și nu numai participă la acest eveniment, printre ei numărându-se Draga Olteanu-Matei, Adela Mărculescu, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, părintele Constantin Necula, Bogdan Stanoevici, Dan Tudor, Ileana Popovici, Dragoş Huluba, Violeta Huluba, Carmen Olaru, Ion Moldovan, Vlad Rădescu.
Programul cuprinde concursul pentru trupele de teatru din ţară, spectacole oferite de teatrele și instituțiile de cultură din țară invitate în festival, proiecții de film, în cadrul Cinemateca de noapte, lansări şi prezentări de cărți, expoziţii, recitaluri artistice, precum şi o excursie culturală.
La această ediție a concursului sunt înscrise 10 trupe de teatru din Republica Moldova, Râmnicu Sărat, Piatra Neamţ, Osica de Sus, Galaţi, Paşcani, Focşani, Iaşi şi Sebeş. Aceste trupe sunt de la Teatrul-Studio „InVers” - Chişinău (Basarabia), trupa „Gong cARTe” din Râmnicu Sărat, trupa „Teen Act” din Piatra Neamţ, trupa „Inspira(r)t” din Osica de Sus şi trupa „Katharsis” din Galaţi. Juriul festivalului este format din: Ileana Popovici, Vlad Rădescu, Lorette Enache, Gheorghe Balint şi Radmila Popovici.
Agerpres participă la festival cu exponate, în cadrul expoziției „Descoperă arhiva fotografică Agerpres”, acestea fiind doar o mică parte din milioanele de imagini realizate din anul 1927 până astăzi. Atât arhiva de fotografie, cât şi cea de ştiri funcţionează în cadrul redacţiei Documentare-Arhivă, cu rolul de a pune în valoare acest patrimoniu de ştire scrisă şi de imagine. Expoziţia fotografică din cadrul Festivalului de Teatru „Gr. V. Birlic” va putea fi vizitată pe toată durata desfăşurării evenimentului, în incinta Casei de Cultură din Fălticeni.
Agenţia Naţională de Presă Agerpres este pentru al doilea an consecutiv partener media principal al evenimentului de la Fălticeni, iar intrarea la festival este liberă.