Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Premii de excelență la Festivalul Internaţional de Nai
Bine-cunoscutul naist român Gheorghe Zamfir va acorda, în cadrul celei de a III-a ediții a Festivalul Internaţional de Nai, ce îi poartă numele și care va avea loc la Găești, în perioada 1-4 septembrie 2016, şase premii de excelenţă, pe care organizatorii acestui eveniment cultural au decis să le acorde încă de anul trecut, după cum ne-a informat Luminiţa Tucă, membru al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România. Pot obţine aceste distincţii, însoţite de câte o bursă în valoare de 300 de euro, elevii cu rezultate deosebite la învăţătură, dar şi tinerii care au avut realizări excepţionale în domeniul artei, culturii, sportului şi al voluntariatului.
Şi de această dată, Festivalul Internaţional de Nai va transforma oraşul natal al muzicianului Gheorghe Zamfir într-o citadelă culturală, în care vor avea loc spectacole de muzică clasică, de folclor, pop-simfonic, recitaluri, precum şi momente cu invitaţi surpriză. Printre artiştii ce vor fi prezenți la eveniment se numără: Vasile Iovu, Artist al poporului din Republica Moldova, Alberta Alexandrescu, artistă din Franţa, și Cornel Pană, din Elveţia. Două dintre surprizele acestei ediţii sunt soprana de renume mondial Irina Baianţ și celebrul interpret italian Francesco Napoli, care a cucerit inimile iubitorilor de muzică bună cu piese precum „Marina, Marina”, „Piano, piano” sau „Balla...balla”.
Vor mai urca pe scena festivalului: Jean Luc Faraux (Franţa), Aydin Yavaș (Turcia), Claudia Diaconu-Iordache, Ana Cebotari (Republica Moldova), Costel Enache, Ionuţ Micu, Vlad Spătaru (Austria), și Daniela Ghiţă.
Sâmbătă, 3 septembrie 2016, la ora 19:30, în Parcul Central din Găeşti, spectatorii vor fi cuceriţi de magia muzicii, într-o seară deosebită, cu participarea extraordinară a Orchestrei Simfonice Muntenia, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Duminică, 4 septembrie, tot în Parcul Central din Găeşti și tot la ora 19:30, va avea loc un regal folcloric, cu participarea extraordinară a Orchestrei „Lăutarii” din Chişinău, dirijată de Nicolae Botgros, Artist al poporului.
Accesul publicului în Parcul Central, la evenimentele din 3 şi 4 septembrie, va fi gratuit, evenimentele vor fi prezentate Irina Baianţ. Festivalul este organizat de Fundaţia Internaţională de Muzică Gheorghe Zamfir, APCTTR, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al Oraşului Găeşti, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi Institutul Cultural Român.