Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
„Promenada Brașovului”, două săptămâni de festival
Un fel de multifestival, așa ar putea fi descris „Promenada Brașovului”, ce se desfășoară în perioada 8‑22 iulie, căci vor avea loc peste 40 de evenimente: concerte de jazz, rock, ateliere interactive, tururi ghidate, reconstituiri istorice, proiecţii de film.
Cu denumirea „Lumea cea nouă”, festivalul de la Brașov, ce va ține 15 zile, se vrea un spațiu al creativității, istoriei şi efervescenţei, propunând revitalizarea promenadelor istorice. „Prin acest festival încercăm să redescoperim promenadele de altădată: Promenada de Jos (Parcul Central), Promenada de Sus (zona Sub Tâmpa) şi vecinătatea Promenadei Regale (După Ziduri, Turnul Graft, Turnul Alb) şi Piaţa Sfatului. Cum să le redescoperim? Într‑un mod cât mai interactiv. Şi, de aici, împărţirea festivalului pe tematici. Toate aceste tematici ne‑am străduit să aibă legătură cu conceptul de promenadă şi cu conceptul clasic. Şi aşa a apărut Promenada Istorică unde avem foarte multe evenimente dedicate istoriei, Promenada Artelor şi Promenada Copiilor, pentru că o mare parte din jocurile interactive au legătură cu perioada 1900”, a declarat Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, inițiatorul acestui festival.
Promenadele de odinioară vor fi rememorate prin seria de evenimente grupate sub titlul „Promenada Istorică”, însemnând o expoziţie în aer liber de fotografie istorică „Promenada Braşovului de altădată”. Evenimentul „Promenada de Jos” va avea loc în Parcul Central. La Bastionul Graft va fi organizată o expoziţie tematică inspirată din contextul istoric şi artistic al promenadelor. Pentru un plus de autenticitate vor avea loc și reconstituiri istorice în costume de epocă de la sfârşitul secolului al XIX‑lea şi din perioada interbelică, evenimente coordonate de Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” din Bucureşti.
Pentru ca publicul să fie realmente pătruns de atmosfera promenadelor de altădată, vor avea loc tururi ghidate - „Cetatea Braşovului văzută din Promenadă”, cu un decor de fotografie istorică „Salutări de la Braşov”, și un oficiu poştal pentru corespondenţă de epocă.
Cele mai importante fanfare militare din țară vor cânta muzică specială de promenadă, cu participarea grupului Muzica Reprezentativă al MApN, care este pentru prima dată la Braşov după 30 de ani, alături de fanfara Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov.
Nu lipsesc evenimentele destinate copiilor. „Promenada Copiilor” mizează, în mod firesc, pe zona educaţiei culturale, cuprinzând activităţi creative şi educative: ateliere de confecţionat mici instrumente muzicale, ateliere de poveşti sonore, de desen, de colorat litografie istorică, de sculptură în lemn, ateliere de bandă desenată istorică şi gala câştigătorilor festivalului şcolar de teatru îLumea scenei cu cei mici".
„Promenada Artelor” este dedicat muzicii, fotografiei şi filmului. Aici vor avea loc concerte rock (Sub Tâmpa), jazz (După Ziduri), proiecţii de filme artistice (Bastionul Ţesătorilor), concertele fiind programate în fiecare sâmbătă seara. Primul concert a avut loc pe 8 iulie și au participat E‑An‑Na, Guerrillas, Saddayah, Divided By Perception. Următorul concert se va desfăşura pe 15 iulie, la ora 19:00, cu participarea a trei dintre cele mai apreciate trupe de jazz autohtone - Irina Sârbu Band, A‑C Leonte Band şi New Landscapes. Al treilea concert, cel al fanfarelor militare, va avea loc pe 22 iulie, în Piaţa Sfatului, tot de la ora 19:00.
Ambițiile organizatorilor sunt mari: „Festivalul îşi propune să devină curând un reper pe harta evenimentelor estivale din România. (...) Evenimentul îşi propune să revalorifice spaţiile tradiţionale de plimbare prin intermediul a trei coordonate - istorie, muzică, artă, prilej cu care activităţile festivalului vor contura firesc un nou tip de promenadă, contemporană”, a spus Nicolae Pepene.
Organizatorii Festivalului Promenadelor Braşovului sunt Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIM) şi Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, fiind finanţat din bugetul municipalităţii şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.