S-au împlinit zece ani de când Moara de hârtie din Comana a lansat un mărțișor aparte, lucrat din hârtie manuală cu inserții florale și cu urări în versuri, numit Cărțișor. Nămeții au troienit drumurile, dar sâmbătă, 21 februarie, echipa care bucură oamenii cu mărțișorul cultural a sărbătorit evenimentul cu prietenii - adulți și copii din comunitate care beneficiază de existența Cărțișorului.
Săptămână italiană la Biblioteca „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală
Între 5 și 9 octombrie, la Filiala „Dimitrie Bolintineanu” a Bibliotecii Metropolitane din București se va desfășura Sătămâna italiană, care va cuprinde manifestări culturale deosebite, informează Agerpres. Seria de evenimente a început aseară, cu inaugurarea expoziţiei de fotografie „Măşti la Veneţia“ (realizate cu ocazia mai multor ediţii ale Carnavalului) în prezenţa lui Ezio Peraro, ataşat cultural şi director al Institutului Italian de Cultură.
Printre evenimente se mai numără proiecţia filmului „Scialla“, în regia lui Francesco Bruni, şi o seară de lectură şi dezbateri literare cu Giancarlo Repetto, scriitor, lector de limba italiană la Liceul Bilingv „Dante Alighieri“ din Bucureşti.
Reţeaua Biblioteca Metropolitană organizează, până în decembrie, în câte o săptămână, evenimente dedicate următoarelor ţări: Africa de Sud, Italia, Polonia, Suedia şi Brazilia.


