Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Simboluri pascale în ilustrate româneşti
Biblioteca Metropolitană București găzduieşte mâine, 11 aprilie, ora 13:00, vernisajul expoziției „Învierea Domnului, Sărbătoarea Nemuririi, dăruită oamenilor, în ilustrate româneşti”. Potrivit organizatorilor, vor fi expuse cărţi poştale ilustrate cu simboluri pascale, folosite, înainte de apariţia televiziunii şi a telefonului, pentru a transmite urări celor apropiați cu ocazia Paștilor.
„Prin ilustraţiile expuse, ne propunem să redăm nu doar frumuseţea acestor mesaje, dar şi semnificaţiile lor adânci, care ne vorbesc despre iubire, speranţă şi comuniune”, a declarat Ramona Ioana Mezei, managerul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Expoziţia, aflată la cea de-a doua ediție, este organizată în parteneriat cu Biblioteca Sfântului Sinod. Exponatele vor putea fi admirate de vizitatori până în 28 mai 2025.


