Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Tronos Junior, colinde la Parohia „Sfânta Vineri”- Drumul Taberei
Grupul „Tronos Junior”, coordonat de Ioan Balaban şi aflat sub egida Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, după cum se specifică pe pagina de Facebook a corului psaltic de copii, a susţinut în ziua de 26 decembrie un concert de colinde la Parohia „Sfânta Vineri”-Drumul Taberei.
Peste 30 de copii şi tineri şi-au armonizat glasurile, la sfârşitul Sfintei Liturghii, în notele specifice celor mai frumoase colinde româneşti, vestind astfel bucuria Naşterii Domnului.
Pentru alcătuirea grupului, au fost selectaţi anul acesta copii şi tineri proveniţi din diferite parohii şi din diverse localităţi din ţară, conform TRINITAS TV, unii dintre ei fiind chiar din Parohia „Sfânta Vineri”-Drumul Taberei, potrivit părintelui paroh Justin Manta. Pentru aceştia, emoţia colindatului în biserica care îi şi „modelează” duhovniceşte a fost, probabil, mult mai mare. Tronos Junior s-a format sub această denumire la începutul lui 2023, iar repetițiile pentru susţinerea de concerte de colinde au început încă din luna septembrie. Grupul a susţinut 12 concerte în luna decembrie, potrivit TRINITAS TV, iar copiii și tinerii „s-au pregătit cu conștiinciozitate la întâlnirile de studiu, unde au descifrat partiturile și au respectat cu atenţie indicațiile” tânărului lor profesor, psaltul Ioan Balaban.