acasă ce-o să-I spui lui Dumnezeu când Îl întâlnești? că ai iubit banii și casa, și mașina, și vacanțele în Argentina? sau că ai fost cineva care-și concedia angajații, la primele probleme
Cursuri universitare pentru seniori
Un număr de 175 de seniori cu vârste între 55 şi 85 de ani s-au înscris la cursurile Universităţii Vârstei a Treia (U3A), proiect-pilot, construit după un model de origine franceză, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Potrivit coordonatorului proiectului, Violeta Puşcaşu, în oferta anului universitar 2017-2018 se află discipline de interes din domenii precum: Drept, Economie, Nutriţie şi Ingineria alimentelor, Ştiinţe şi Tehnologie, Istorie şi Filosofie. Pentru a fi student la Universitatea Vârstei a Treia vârsta minimă este de 55 de ani. Singura taxă care se percepe este de 100 lei, la înscriere.



.jpg)