Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Cadre insuficiente în învăţământul botoşănean
Sistemul de învăţământ din Botoşani se confruntă cu un mare deficit de cadre didactice, în special de învăţători, educatori şi profesori care predau disciplinele tehnice, a transmis Bogdan Suruciuc, inspector şcolar general. Acesta a precizat că prioritatea instituţiei pe care o conduce este de a acoperi necesarul de cadre didactice, chiar dacă asta înseamnă să apeleze la profesori necalificaţi sau la profesorii pensionari. Astăzi va avea loc concursul judeţean destinat cadrelor didactice calificate şi necalificate. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean a subliniat că „numărul mare de catedre vacante se datorează, în primul rând, pensionărilor în masă care s-au produs în sistem”. (O. N.)


