Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Concurs de eseuri pentru elevii de liceu şi gimnaziu
Elevii din clasele de gimnaziu şi de liceu din România şi din celelalte regiuni istorice (Republica Moldova, sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei) sunt invitaţi să participe la concursul de eseuri „Dacă aș putea să ajung la Sighet…”, organizat de Asociația de Dezvoltare pentru România, în parteneriat cu Fundația „Iuliu Maniu - Ion Mihalache”.
Tema eseului va fi „Ilustrul politician- patriot Iuliu Maniu și martirajul din închisoarea de exterminare organizată de regimul comunist-stalinist la Sighetu Marmației (județul Maramureș)”, participanţii fiind sfătuiţi să-şi organizeze ideile „în jurul acestei teme cu valențe istorice, imaginându-şi, totodată, ce ar vrea să comunice publicului care vizitează Memorialul de la Sighet”.
Lucrările vor fi trimise prin e-mail, la adresa: concursmaniu@gmail.com, până la data de 25 ianuarie, iar cele mai bune eseuri vor fi publicate într-un volum. De asemenea, primele trei cele mai bune eseuri vor fi recompensate cu premii în bani şi cu o excursie la Memorialul de la Sighet. (O. N.)


