Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Criterii de performanţă în Legea salarizării profesorilor
Legea salarizării va cuprinde un sistem conform căruia salariile vor reflecta performanţa profesorilor la clasă şi nu la meditaţii, a avertizat premierul Marcel Ciolacu. „Simpla prezenţă în clasă nu este suficientă. Este nevoie de implicare în clasă, nu la meditaţii, şi de îndrumare a tinerilor, astfel încât inclusiv din şcoală aceştia să plece cu baze solide de cunoştinţe şi cu un sistem de valori bine definit”, a precizat primul-ministru. Şeful Executivului a mai arătat că noua Lege a salarizării îi va răsplăti pe profesorii care muncesc. „Nu cer nici unui profesor să facă lucruri imposibile. Sunt perfect conştient şi de limitările existente încă în sistemul nostru de învăţământ. Le cer însă profesorilor să-şi facă meseria aşa cum trebuie să o facă şi nu am glumit când am spus că noua Lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflecta, în mod concret, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar şi performanţa. Profesorii care muncesc, care îşi fac corect meseria trebuie şi vor fi răsplătiţi”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu. (O. N.)