Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Licăr de Lumină în taberele de la mănăstirile Caraiman și Durău
Toți copiii au așteptat cu nerăbdare finalul anului școlar pentru a se putea bucura acum de mult-așteptata vacanța de vară. O modalitate de petrecere a timpului liber pe perioada vacanței agreată de copii o reprezintă participarea acestora în diferite tabere, ei având astfel ocazia de a efectua excursii și drumeții, de a vizita obiective culturale, de a participa la diferite workshopuri tematice, de a fi angrenați în activități educative sau în diferite competiții sportive.
Prin proiectele „Alege școala!”, care se bucură de finanțare POSDRU, peste 2.000 de copii vor beneficia de câte o săptămână de petrecere a vacanței în taberele de creație creștină „Licăr de Lumină” organizate la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman din localitatea Bușteni (judeţul Prahova) şi la Centrul social-pastoral „Daniil Sihastrul” al Mănăstirii Durău (judeţul Neamţ). Programele sunt implementate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, respectiv Fundația World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, și au drept scop implementarea unui plan de acțiune și măsuri la nivel multiregional pentru prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și menținerea în sistemul de educație a persoanelor expuse acestui risc, precum și dezvoltarea unor acțiuni remedial-corective pentru persoane care au părăsit timpuriu școala.
În aceste tabere, copiii participă la activități de creație (desen, colaj, compuneri și eseuri, pictură etc.) în cadrul atelierelor de pictură, literar-religios și de creație, având astfel ocazia să-și dezvolte abilități practice, creativitatea, sensibilitatea estetică, insuflându-li-se, totodată, și motivația de a continua școala. Prin toate aceste activități se urmărește încurajarea, în fiecare copil, a participării active la descoperirea adevărurilor despre lucruri și fenomene care corespund orizontului de cunoaștere specific vârstei lui. Pentru a-i stimula să se implice cât mai activ în cadrul atelierelor de lucru în vederea asimilării noilor cunoștințe sunt organizate și concursuri cu premii.
1.120 de copii au sosit deja la mănăstirile Caraiman şi Durău până la sfârșitul lunii iulie, urmând ca până la finalul vacanței de vară să beneficieze de aceste tabere și ceilalți copii participanți în cadrul proiectelor „Alege școala!”. Menționăm că beneficiarii celor două proiecte provin din zone rurale, dar și urbane, cu preponderență din foste zone industrializate, cu o rată mare a șomajului, izolate, lipsite de mijloace de comunicaţii şi cu o infrastructură slab dezvoltată.
Până în prezent, în cadrul edițiilor anterioare ale proiectului „Alege școala!” (2009 - 2013), peste 9.000 de copii s-au bucurat deja de activitățile creativ-educative ale taberelor.
Copiii își amintesc şi acum cu plăcere de experiența trăită în tabără, cu atât mai mult cu cât pentru cei mai mulți dintre ei tabăra „Licăr de Lumină” a fost primul prilej de a ieși din comunitatea în care s-au născut. „În tabără am avut oportunitatea să ne apropiem, poate mai mult ca niciodată, de Dumnezeu, să realizăm și să regretăm greșelile pe care le-am făcut de-a lungul anilor, am descoperit realitatea pe care o cunoaștem de mult timp, dar care nu ne fusese spusă atât de direct, și anume că singurul scop al omului ar fi acela de a ajunge asemenea lui Dumnezeu. De când am aflat că numele taberei este «Licăr de Lumină» am realizat că această tabără avea să fie șansa noastră de a ne lumina sufletul și de a ne transforma în persoane mai bune”, și-a amintit Alexandra (16 ani), participant la taberele „Licăr de Lumină” din 2011. „Zilele petrecute în această tabără au însemnat foarte mult pentru mine, căpătând o experiență de viață și, făcând parte din atelierul literar-religios, mi-a dat șansa să îmi descopăr latura creativă. Totodată, participând la rugăciuni pe parcursul zilei, împreună cu ceilalți și aflând multe despre credinţa ortodoxă, mi-am dezvoltat foarte mult sufletul. Drumețiile, jocurile din pădure, cântecele - au fost un mod inspirat de a ne petrece timpul liber”, a povestit și Adelina, de asemenea participant la una din edițiile anterioare ale taberelor.
Într-o societate tot mai dominată de comunicarea virtuală, în care copilul a devenit din ce în ce mai mult robul unui ecran (al televizorului, al calculatorului sau al telefonului mobil), taberele organizate de Biserică sunt adevărate oaze de normalitate. Activităţile incluse în programul acestei tabere le-au dat prilejul copiilor să îşi dezvolte noi abilităţi şi să îşi descopere noi talente, dar mai ales să înveţe lecţia convieţuirii în logica firescului creştin, aceea de a fi în comuniune cu cei din jur. Prin clipele petrecute în mediul natural şi prin îndeletnicirile care le-au îmbogăţit mintea şi sufletul, copiii s-au apropiat mai mult de Dumnezeu, însuşindu-şi, totodată, şi lecţia iubirii aproapelui.