Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Meditaţii gratuite la Universitatea Politehnica Timişoara
Elevii de liceu pot participa la o nouă serie de cursuri gratuite de pregătire la matematică organizate de Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) în vederea susţinerii examenului de bacalaureat şi a admiterii la facultate. „Aceste pregătiri nu presupun nici un fel de angajament al cursanţilor faţă de UPT. Lecţiile vor fi în format hibrid (fizic, la facultate, sau online, pe platforma Zoom), elevii având posibilitatea să aleagă forma de participare”, se arată într-un comunicat al universităţii citat de Agerpres. Cursurile, organizate prin Departamentul de Matematică al UPT, vor avea loc în zilele de sâmbătă, în perioada 27 ianuarie - 25 mai. Lecţiile vor fi transmise şi live pe pagina de Facebook a UPT. Temele dezbătute sunt în acord cu programa de bacalaureat şi urmează conţinutul Culegerii de probleme de matematică pentru examenul de admitere din anul 2024 la UPT, publicată la Editura Politehnică şi pusă gratuit la dispoziţia celor interesaţi, în format electronic. (O. N.)


