Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
Siguranţa copiilor în mediul online - jocurile pe internet
Jocurile online se numără printre activitățile preferate de către copii. O conexiune la internet și un computer, telefon mobil sau tabletă la îndemână sunt instrumentele necesare pentru ca cel mic „să stea cuminte”, în fața ecranului. Dar, oare este el în siguranță?
„Siguranța copiilor în mediul online”, studiul efectuat de specialiștii Institutului de Cercetare și Prevenirea Criminalității din Poliția Română, arată că 54% dintre copiii intervievați își petrec timpul cu jocuri online împreună cu alte persoane, iar 47% afirmă că joacă astfel de jocuri și singuri. Băieții sunt mult mai interesați decât fetele de jocurile online, pe care le pot juca împreună cu alte persoane (67% față de 42%), precum și de jocurile online pe care le pot juca singuri (58% față de 39%). Dintre copiii intervievaţi, 24% au afirmat că, de când utilizează internetul, s-au aflat în situația de a li se fi spart contul de pe rețelele de socializare, e-mail sau joc online. Băieții cu vârste mai mari de 14 ani și cei din mediul urban au fost în mai mare măsură victime ale spargerilor de conturi, comparativ cu celelalte categorii de respondenți.
În ceea ce priveşte cunoașterea riscurilor din mediul online, 89,4% dintre respondenți au considerat că sunt suficient de bine informați în legătură cu riscurile de pe internet, aproximativ același grad de încredere fiind resimțit atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Totuși, studiul arată că vârsta prea mică și naivitatea asociată acesteia, lipsa supravegherii din partea părinților, cunoștințele scăzute în ceea ce privește utilizarea internetului și riscurile aferente, atât ale minorilor, cât și ale părinților, care nu știu ce să urmărească și cum să își supravegheze copiii, sunt factorii care favorizează victimizarea minorilor în sfera infracțiunilor din mediul online. Această situație, împreună cu presiunile sociale și curiozitatea specifică vârstei, precum și accesarea facilă a serviciilor digitale sunt elemente care cresc riscul de victimizare a copiilor pe internet.
În acest sens, Poliția Română, prin specialiștii în prevenirea criminalității, desfășoară, la nivel național, o campanie de prevenire a victimizării minorilor în mediul online, care are printre obiective: conștientizarea riscurilor la care se expun pe internet și care sunt consecințele acțiunilor lor din mediul online (atât în calitate de victimă, cât și în calitate de autor), cunoașterea etapelor pe care trebuie să le urmeze atunci când devin victime, care sunt acțiunile de pe internet care sunt pedepsite de lege și faptul că pot cere ajutorul autorităților când se confruntă cu astfel de situații.
În perioada septembrie 2019 - martie 2022, Poliția Română, prin intermediul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, derulează proiectul RoCyberex - Perfecționare, cooperare și prevenire în lupta împotriva criminalității informatice.
(Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române)