Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Trasee de mers pe jos spre școală
Programul Pedibus, lansat de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe în urmă cu trei ani, cu scopul de a determina elevii din clasele primare să meargă pe jos la şcoală, va fi reluat începând de marți, 10 septembrie. „Şi anul acesta rămân tot cele zece trasee care acoperă şapte şcoli din oraş, dar avem şi câteva surprize şi noutăţi”, a declarat coordonatoarea programului, Buslig Kincso, citată de Agerpres. Pedibusurile, cum au fost denumite grupurile care se deplasează „per pedes” la şcoală, pornesc în fiecare dimineaţă din mai multe puncte ale oraşului şi adună pe traseu toţi copiii care le aşteaptă în staţiile prestabilite. Grupurile sunt însoţite de voluntari: părinţi, profesori, actori, medici, sportivi, ziarişti, chiar şefi de instituţii publice. În ultimul an, Pedibus s-a bucurat de prezenţa a 678 de voluntari, media zilnică totală pe cele zece trasee fiind de 150 de copii. (O. N.)


