Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
Universităţile „Spiru Haret“ şi „Petre Andrei“ nu pot organiza admitere
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus că, pentru sesiunea din această vară, Universităţile „Spiru Haret“ din Bucureşti şi „Petre Andrei“ din Iaşi nu pot organiza concurs de admitere în anul întâi, întrucât au nişte probleme, după rezolvarea acestora putând să-şi reia activitatea complet.
„Este vorba de o hotărâre de guvern pe care ministerul o emite anual şi care cuprinde toate structurile din fiecare universitate, care, fie funcţionează provizoriu, deci cu aprobare provizorie, fie sunt acreditate“, a declarat ministrul Educaţiei, adăugând că în cazul celor două instituţii sunt situaţii speciale, conform Mediafax.
Una este cea legată de Universitatea „Spiru Haret“, care a dat în judecată ministerul din cauza hotărârii similare de anul trecut, a spus Ecaterina Andronescu. Potrivit demnitarului, există o decizie a Curţii de Apel Bucureşti prin care Universitatea „Spiru Haret“ iese din această hotărâre de guvern cu toate structurile ei. „Dacă decizia finală, hotărârea judecătorească finală, le va da dreptate, vor funcţiona în afara structurilor definite prin hotărârea de guvern în conformitate cu Legea învăţământului. Dacă judecata nu le va da dreptate, atunci vom pune o anexă la hotărârea de guvern şi vom fixa acele specializări care au autorizare provizorie de funcţionare sau acreditare“, a adăugat Andronescu.
Cea de-a doua situaţie este cea de la Iaşi, unde nu s-a respectat legea de înfiinţare. Conform legii de înfiinţare, la Iaşi trebuiau transferate structurile, personalul didactic, studenţii şi patrimoniul de la Fundaţia „Petre Andrei“ la persoana juridică „Petre Andrei“. „Le-am dat termen celor de la Iaşi să regleze acest lucru şi, dacă se va regla, vom emite o propunere de anexă la hotărârea de guvern cu aceste universităţi“, a susţinut ministrul Educaţiei, conform Mediafax.
Totodată, Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a hotărât, în unanimitate, în mai, în cadrul şedinţei lunare, ca, având în vedere problemele apărute la specializarea „Medicină dentară“ din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti, să propună Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării ca la această specializare să nu se organizeze examen de admitere pentru anul universitar 2009-2010. Preşedintele ARACIS, profesorul Ion Curtu, anunţa în mai că Facultatea de Medicină Dentară de la „Titu Maiorescu“ a fost desfiinţată, rămânând numai ca specializare în cadrul universităţii. În legătură cu Universitatea „Apollonia“, aceasta nu figurează în HG din 2009, dar nu a figurat nici în ultimii doi ani, potrivit experţilor din educaţie.
Universitatea „Spiru Haret“ a hotărât, vineri, în şedinţa de senat, să acţioneze în instanţă Ministerul Educaţiei, pe care îl acuză că a interpretat greşit decizia Curţii de Apel Bucureşti, şi să trimită o adresă prim-ministrului, Emil Boc, prin care va explica faptul că nu a cerut niciodată ca instituţia să fie eliminată din hotărârea de guvern. Cât priveşte cererea pe care ministrul Ecaterina Andronescu a adresat-o universităţii, de a acredita specializările derulate prin forme de învăţământ pentru care universitatea nu are aprobarea ARACIS, reprezentanţii instituţiei spun că nu au de gând să se conformeze.
Ministerul Educaţiei nu mai acordă nici diplome pentru absolvenţii de la „Spiru Haret“
Universităţile „Spiru Haret“ (USH) şi „Petre Andrei“ din Iaşi au fost scoase în afara cadrului legal, Ministerul Educaţiei (MECI) luând decizia de a nu mai acorda nici diplome pentru absolvenţii care au fost şcolarizaţi de respectivele instituţii.
„Prin această HG am considerat că este potrivit că Universitatea «Spiru Haret» nu intră printre instituţiile care primesc recunoaşterea necesară. E un demers ce trebuia făcut mai demult şi cred că e un gest de respect pentru sistemul de învăţământ. Anul acesta au cerut 56.000 de diplome. Eu m-am speriat, pentru că nu ştiam cifra de anul trecut. Doar n-o să primească în continuare dreptul de a avea sigla ministerului pe nişte diplome care nu respectă legea. Nu-mi pot permite aşa ceva. N-avem cum să fim de acord să dea aceste diplome. Universitatea nu a fost niciodată evaluată, nu a permis accesul ARACIS (n.r. - organismul însărcinat cu evaluarea şi acreditarea programelor de studiu), deşi avea ocazia să-şi facă evaluarea pe fonduri structurale. Nu pot să spun că e legal ceea ce nu e legal. Apoi, a fost episodul sesiunii din iarnă, când studenţii nu aveau loc nici pe scări. M-am sesizat şi am cerut evaluarea instituţională pentru a vedea dacă numărul de studenţi se regăseşte în ceea ce universitatea are. Au refuzat, din nou, şi la solicitarea ministerului“, a declarat Andronescu pentru „Gândul“.