acasă ce-o să-I spui lui Dumnezeu când Îl întâlnești? că ai iubit banii și casa, și mașina, și vacanțele în Argentina? sau că ai fost cineva care-și concedia angajații, la primele probleme
Elevii de clasa a IV-a dau evaluarea la limba română
Elevii de clasa a IV-a susţin azi proba la limba română, iar mâine, 4 mai, la matematică, în cadrul Evaluării naţionale. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în 5 mai va avea loc proba la limba maternă.
La clasa a VI-a, proba de limbă şi comunicare va avea loc în 10 mai, iar cea la matematică o zi mai târziu. Sălile în care se susţin evaluările naţionale sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod curent.
Rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei, fiind valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare şi prin informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.



.jpg)