Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Evaluare a programelor şcolare
Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a declarat recent, la Baia Mare, că la nivelul ministerului urmează să fie efectuată o evaluare a programelor şcolare pe baza unor chestionare deja lansate în şcoli, către elevi, profesori şi părinţi. „Facem evaluarea programelor şcolare, deja am elaborat cele două chestionare”, a declarat Liviu Pop. Acesta a mai afirmat, înaintea unei întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Maramureş, că este interesat de modul cum aceştia receptează programele şi proiectele avansate de minister.
„Sunt interesat, în general, de organizarea personalului instructiv-educativ şi coroborarea lui cu proiectele pe care Ministerul Educaţiei Naţionale le are în derulare, astăzi, inclusiv cele pe care de puţin timp le-am semnat sau săptămâna viitoare le semnăm. Sunt bani europeni care vor fi folosiţi în pregătirea profesorilor, în dotarea unităţilor şcolare în aşa fel încât să avem un învăţământ de calitate (...) Dorim să vedem pe termen lung care din obiectivele programului de guvernare sunt îndeplinite şi care sunt întârziate - dacă avem undeva o întârziere”, a spus ministrul educaţiei.
Cu acelaşi prilej, Pop a admis că este nevoie de schimbarea legislaţiei în privinţa programului „Cornul şi laptele”, deoarece există frecvent probeleme în livrarea produselor către unităţile şcolare.



.jpg)