Îmbrățișând schimbarea

De ce ne temem de schimbare? Fără îndoială, pentru că ne temem de necunoscut. Schimbările aduc nota lor de neprevăzut, pe lângă inevitabile renunțări și pierderi. Cum le facem față ușor, mai ales acelora pe care nu le vrem și care nu depind de noi? Și cum îi învățăm aceste lucruri pe copii?

Modul cel mai puternic de a transmite un mesaj este printr-o poveste. Cartea „Stejărel prinde rădăcini“, a scriitoarei Anamaria Olaru, publicată la editura Cartemma în 2024, oferă copiilor o lecție despre cum să accepte schimbările inerente ale vieții. Ilustrațiile Dianei Amza susțin frumos textul, aducând în plus o notă de metaforă și mister.

Stejărel este un copac tânăr, încă un pui, care trăiește fericit lângă mama lui, în pădurea care le este casă. Copăcelului îi sunt atribuite însușiri omenești care să le permită micilor cititori să se identifice mai ușor cu el. El se bucură, ca orice copil, de frumusețea naturii, când primăvara o trezește la viață, și experimentează, pentru prima oară, o bogăție de senzații: parfumul florilor, cântecul păsărelelor, gâdilatul omizilor pe frunze, agitația gaițelor care își fac cuib între ramurile lui. De la tot ce îl înconjoară, Stejărel învață ceva nou și crește în siguranță, înconjurat de grija și dragostea duioasă a mamei, care îi traduce lumea cu răbdare, uimire și respect în fața măreției naturii.

Însă primăvara și toamna trec, iar casa din pădure se schimbă, pe măsură ce vântul se întețește. Vântul schimbării aduce frig, alungă păsările și insectele prietene și îi transformă chipul: îşi pierde frunzele și ghindele, rămânând golaș și speriat de noua realitate în care se trezește. Însă mama lui îi este alături și-l învață că schimbarea trebuie îmbrățișată, acceptată și primită cu entuziasm și curiozitate.

Povestea stejărelului devenit vajnic stejar învață cititorii că fiecare anotimp trebuie așteptat cu nerăbdare, lăsându-i permisiunea să ne surprindă iar și iar.