Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
Poezia Vechiului Testament: „Căci Prunc s-a născut nouă...”
Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi, cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii, lumină va străluci peste voi.
Tu vei înmulţi poporul şi vei spori bucuria lui. El se va veseli înaintea Ta, cum se bucură oamenii în timpul secerişului şi se veselesc la împărţirea prăzilor.
Căci jugul ce-l apasă, şi toiagul ce-l loveşte, şi nuiaua ce-l asupreşte, Tu le vei sfărâma, ca în zilele lui Madian.
Încălţămintea cea zgomotoasă de om războinic şi haina cea stropită de sânge vor fi aruncate în foc şi mistuite în flăcări!
Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie.
Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească și s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta.
Cuvânt va trimite Domnul peste Iacob, şi el se va pogorî peste Israel.
Ca să ştie tot poporul, Efraim şi locuitorii Samariei, care întru mândria lor şi întru semeţia inimii lor zic:
Cărămizile au căzut, să zidim cu piatră cioplită; smochinii au fost tăiaţi, să punem cedri în locul lor!
Ridica-va Domnul împotriva lui pe vrăjmaşii lui Reţin şi pe duşmanii lui îi va înarma:
Pe Sirienii de la răsărit şi pe Filistenii de la asfinţit; şi vor mânca aceştia pe Israel cu toată gura. Cu toate acestea mânia Lui nu se va potoli şi mâna Lui tot întinsă va fi;
Dar poporul nu se va întoarce la Cel care îl lovise şi nu va căuta pe Domnul Savaot.
Şi Domnul va tăia din Israel, într-o singură zi, capul şi coada, ramura de finic şi trestia.
Bătrânii şi căpeteniile sunt capul; proorocul şi învăţătorul mincinos sunt coada.
Căpeteniile acestui popor îl duc în rătăcire şi cei conduşi de ei vor pieri.
Pentru aceasta, Domnul nu se bucură de cei tineri şi de orfanii lui şi de văduve nu-i este milă, fiindcă toţi sunt nelegiuiţi şi răi şi gura lor grăieşte vorbe nesocotite. Pentru toate acestea, mânia Lui nu se va potoli şi mâna Lui mereu întinsă va fi.
Că fărădelegea arde ca focul, care mistuie spinii şi bălăriile uscate; el arde tot mărăcinişul pădurii, iar fumul se înalţă în rotocoale.
Din pricina iuţimii mâniei Domnului Savaot, pământul va fi ca un jeratic, iar poporul va ajunge pradă focului. Nimeni nu va cruţa pe vecinul său.
Jefui-vor la dreapta şi vor rămâne flămânzi; la stânga vor mânca şi nu se vor sătura; fiecare va mânca din carnea aproapelui său:
Manase pe Efraim, Efraim pe Manase, şi amândoi sunt împotriva lui Iuda. Pe lângă toate acestea, mânia Lui nu se va potoli şi braţul Lui mereu întins va fi.
(Isaia, capitolul 9)