Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Mâna bionică inventată la Iaşi
Un student în anul IV la Facultatea de Mecanică şi Management Industrial din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI), Alexandru Pălii, originar din Botoşani, a construit o mână bionică. „Ideea principală a fost de a realiza un prototip de proteză cât de cât ieftin pentru a ajuta persoanele care şi-au pierdut mâinile”, explică Alexandru Pălii.
„Am vrut să fac ceva diferit faţă de restul colegilor şi aşa m-am gândit să fac o variantă de proteză. De aproximativ 5-6 luni mă documentez despre proteze. E vorba de mecanică, electronică şi programare. Practic, un pachet întreg. În momentul de faţă mâna bionică nu este foarte utilă, dar se poate îmbunătăţi. Ar trebui schimbat mecanismul un pic, să reduc din greutate şi ar fi relativ bună. Deocamdată e un prototip, o proteză mioelectrică, are un senzor care preia impulsurile de pe suprafaţa pielii, le converteşte în valori numerice, după care programul interpretează acele valori în diferite mişcări. Ideea principală a fost de a realiza un prototip de proteză cât de cât ieftin pentru a ajuta persoanele care şi-au pierdut mâinile”, explică Alexandru Pălii.
El şi-a descoperit pasiunea pentru electronică încă din liceu, iar odată ajuns la facultate şi-a dorit să obţină cunoştinţe şi la partea de mecanică, scrie Agerpres.
„De mic deşurubăream obiecte. Dar nu le mai montam la loc. Nu ştiam cum să le montez. Am spus să fac o facultate pentru asta”, spune, mai în glumă, mai în serios, tânărul inventator.
Profesorii săi recunosc că iniţial ideea proiectului a fost privită cu scepticism.
„Trebuie spus că întregul proiect a fost realizat de el, plecând de la zero, plecând de la proiect, realizând apoi virtual mâna într-un program, cu ajutorul cadrelor didactice de aici, din departamentul de Maşini-unelte de la Facultatea de Construcţii şi Management Industrial, am reuşit să printăm 3D părţi componente. A finalizat acest proiect şi mi l-a arătat, cu o seară înainte de a fi prezentat la un telejurnal de seară un produs similar realizat la o universitate din Statele Unite. Fără să ştie de realizarea colegilor de peste Ocean, Alex a venit şi mi-a prezentat această mână bionică care e realizată doar de el singur, însă la costuri mult mai mici decât în SUA”, a declarat Cătălin Dumitraş, decan la Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial din cadrul TUIAŞI.
Alex Pălii este încurajat de profesorii săi să îşi extindă proiectul, să confecţioneze o carcasă care apoi, cu ajutorul unor hamuri speciale, va fi ataşată la o mână amputată. Mişcarea va fi culeasă de la muşchii existenţi sau de la picior cu ajutorul senzorilor.
„Aproape că am fost nevoiţi să-l obligăm pe Alexandru Pălii să urmeze un curs de finalizare rapidă, pentru a verifica primele ipoteze la acest prototip înainte de a avansa construcţia sa. Alex vrea să diversifice sistemul de comandă al acestei mâini bionice, modul de acţionare, să execute componente din titan, astfel încât să o facă pe deplin funcţională şi să devină un ajutor real persoanelor cu handicap. În afară de aceasta, doreşte să realizeze un membru bionic, un exoschelet. Este o bucurie şi o satisfacţie deosebită pentru că proiectul nu a fost iniţiat de noi. Este pasiunea studentului Alexandru Pălii, care şi-a pus la dispoziţie toată energia creatoare, pasiunea, somnul, şi-a sacrificat viaţa socială pentru a realiza acest produs aproape împotriva curentului, împotriva opiniei generale despre inginerie, despre ingineria de tip construcţii de maşini, despre ingineria creatoare”, evidenţiază prof. univ. dr. Mihăiţă Horodincă, directorul Departamentului Maşini Unelte şi Scule din cadrul Facultăţii de Construcţii de Maşini şi Management Industrial.