Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Gânduri de copil
Hristos S-a înălţat la cer şi ne-a îmbrăcat pe toţi cu al Său har. Prin Botez, noi am primit naşterea în Biserică şi de atunci ne străduim să trăim cu fapte bune. Bunătatea lui Dumnezeu se revarsă mereu, iar noi, prin rugăciune, ne hrănim cu iubirea Lui. Florin Bratu (clasa a III-a)
Hristos a înviat şi S-a înălţat la cer, scoţându-ne din necredinţă. El este Fiul lui Dumnezeu şi acum ne veghează din ceruri. Prin Sfânta Liturghie ne trimite binecuvântare şi prin Sfânta Împărtăşanie Se dăruieşte. Cristian Popescu (clasa a III-a C) Prin Învierea şi Înălţarea Domnului primim în suflet iertare, în inimă nădejde, iar în suflet rugăciune. Prin binecuvântare primim în casă lucrarea lui Dumnezeu. La Biserică mărturisim credinţa în Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu este dată prin Hristos, iar Lumina Învierii Lui trebuie să ne călăuzească viaţa mereu. Sufletul se înalţă mereu la cer prin rugăciune şi trupul face mereu lucrarea faptelor bune prin ascultare de Dumnezeu. Cristina Stanciu (clasa a III-a C) Aceste gânduri au fost scrise de copiii de la Şcoala Nr. 160 "Sfânta Treime" (Bucureşti), în cadrul Cercului de religie coordonat de profesoarele de religie Nicoleta Pletea şi Anca Toma