Duminica a 3-a din post (a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34-38; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape
Patriarhul Teodor al II-lea s-a întâlnit cu noul guvernator al Alexandriei
Noul Guvernator al Alexandriei, Ayman Ibrahim Attia, l-a primit marţi, 11 martie, la sediul Guvernoratului oraşului, pe Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi, informează Romfea.
Întâlnirea a avut loc „într-o atmosferă de cordialitate și apreciere reciprocă, confirmând încă o dată legăturile istorice care leagă Alexandria de elenism și prezența atemporală a Patriarhiei Alexandriei în orașul lui Alexandru cel Mare. În timpul întâlnirii, Guvernatorul a exprimat dragostea specială pe care o are pentru Grecia, pe care a vizitat-o în repetate rânduri împreună cu familia sa. Faptul că a învățat mai multe cuvinte și expresii grecești l-a mișcat în mod deosebit pe Preafericirea Sa. De asemenea, demnitarul a făcut referire la profesorii de limba greacă pe care i-a avut în timpul studiilor”, se arată pe romfea.gr.
La rândul său, Patriarhul Teodor al II-lea și-a exprimat bucuria pentru această întâlnire și l-a felicitat călduros pe noul conducător al Guvernoratului Alexandria la preluarea înaltei demnităţi: „În timpul conversației s-a făcut referire și la planul Patriarhiei Alexandriei pentru construirea unui nou spital în Alexandria, care va contribui la alinarea și îngrijirea bolnavilor din oraș. Totodată, a fost discutată și recenta concesionare a clădirii istorice a Școlii de Fete Averofion către Patriarhia Alexandriei, cu scopul de a crea un centru cultural modern care aspiră să fie un loc pentru consolidarea legăturilor culturale dintre Grecia și Egipt. Preafericirea Sa a transmis călduroase mulțumiri Președintelui Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi, pentru sprijinul și dragostea continuă pe care le arată față de Patriarhia Alexandriei. Totodată, l-a informat pe noul Guvernator despre progresul lucrărilor de finalizare a Centrului de Prietenie al Popoarelor Egiptului, Greciei și Ciprului, care se află în Noua Capitală Administrativă a Egiptului, pe un teren care a fost acordat cu amabilitate Patriarhiei de către Președintele Egiptului”.
La final întâlnirii, Guvernatorul i-a adresat Preafericirii Sale invitația de a participa la evenimentele aniversare care vor avea loc la Alexandria la începutul lunii aprilie, cu ocazia celebrării întemeierii orașului. La rândul său, Patriarhul Teodor al II-lea l-a invitat pe Guvernator la Reşedinţa Patriarhală, unde va avea ocazia să viziteze atât clădirea istorică a Școlii de Fete Averofion, cât și terenul din apropierea Sfintei Mănăstiri „Sfântul Sava”, unde se doreşte construirea noului spital, relatează romfea.gr.


