Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
- Evenimentul Zilei, Jurnalul Național, Antena 3, Realitatea.net, Click, Ziarul de Iași și alte canale mass-media anunță că persoanele care nu au posibilitatea de a ajunge la Iași, la sărbătoarea Sfintei Parascheva, pentru a se închina și la moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, o vor putea face sâmbătă, în Capitală, la Catedrala Patriarhală. Reamintim faptul că o delegație a Mitropoliei din Corfu, condusă de IPS Părinte Nectarie, va aduce în România, cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, moaștele Sfântului Ierarh Spiridon. În drumul spre Iași, sâmbătă, în intervalul orar 7:00-14:00, racla va fi aşezată spre închinare în baldachinul special amenajat de pe Dealul Mitropoliei din București.
- Mii de pelerini din ţară şi din străinătate au participat, vineri dimineaţa, la scoaterea în procesiune a raclei Sfintei Cuvioase Parascheva, manifestare religioasă care a avut loc în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi, anunță Agerpres. În jurul orei 6:00, un sobor de preoţi condus de Preasfințitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a purtat racla, care a fost apoi depusă într-un baldachin special amenajat în curtea catedralei. La procesiune au luat parte mii de pelerini, majoritatea acestora veniți la Iaşi încă de joi dimineaţă. Agerpres precizează că prima persoană care s-a închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost Elena Săbiuţă, o femeie în vârstă de 76 de ani, din Piatra Neamţ, care a aşteptat acest moment vreme de 22 de ore: „(...) Vin aici de 14 ani. Vă spun drept, prima dată când am venit dimineaţa la procesiunea de scoatere a moaştelor am fost foarte impresionată. Am simţit un fior în tot corpul, aşa de mult m-a impresionat. De atunci nu am lipsit în nici un an”.
- Toată presa din România, ziare, televiziuni, agenții și site-uri de știri, a anunțat că moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 238 de voturi și, drept urmare, Guvernul Dăncilă este demis. Urmează consultările și negocierile pentru desemnarea unui premier și formarea noului Guvern.