Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Stagii de practică pentru studenţii craioveni
Circa 1.500 de studenţi ai mai multor facultăţi din cadrul Universităţii din Craiova vor beneficia de stagii de practică performante în urma cărora vor dobândi competenţe profesionale crescute, prin intermediul a trei proiecte de peste 6,5 milioane de lei.
Potrivit datelor furnizate Agerpres de către Universitatea din Craiova, de aceste proiecte vor beneficia studenţii facultăţilor de Ştiinţe, de Educaţie Fizică şi Sport, Ştiințe Sociale şi Drept, de Litere şi de Economie şi Administrarea Afacerilor, care vor efectua stagii de practică organizate la angajatori care au rezultate deosebite în activitate, de vizite de studii la întreprinderi performante, de subvenţii şi premii.
„Prin aceste proiecte, va spori relevanţa pe piaţa forţei de muncă a educaţiei şi a sistemelor de formare, dar se va optimiza şi tranziţia de pe băncile şcolii la piaţa forţei de muncă, se vor îmbunătăţi sistemele de formare profesională, inclusiv prin mecanisme de anticipare a competenţelor şi adaptarea programelor de învăţământ şi instituire”, precizează reprezentanţii Universităţii din Craiova.