Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Vacanţă de primăvară mai lungă
Elevii şi preşcolarii vor intra de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanţa de primăvară. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, vacanţa era programată din 19 aprilie, însă, având în vedere că 17 aprilie, a doua zi de Paşti, este nelucrătoare, iar pe 18 aprilie, conform contractului colectiv de muncă, dascălii au liber, elevii vor pleca în vacanţă din 14 aprilie, după terminarea orelor. Cursurile se vor relua în 2 mai. Vacanţa de vară va fi între 17 iunie şi 10 septembrie. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai, iar pentru clasa a VIII‑a în 9 iunie. De altfel, la începutul lui iunie, elevii şi profesorii vor mai beneficia de o serie de zile libere, astfel: joi, 1 iunie, de Ziua Copilului, este zi nelucrătoare, la fel şi luni, 5 iunie, de Rusalii.



.jpg)