În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Episcopia Slatinei şi Romanaţilor la ceas aniversar
Clericii, monahii şi credincioşii din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor au trăit marţi, 25 martie, o dublă bucurie duhovnicească: sărbătoarea Bunei Vestiri şi împlinirea a şase ani de existenţă a eparhiei. Dacă în anii trecuţi sărbătoarea a fost găzduită de Mănăstirea Clocociov, acolo unde, la 25 martie 2008, era întronizat în scaunul episcopal Preasfinţitul Părinte Sebastian, anul acesta momentele liturgice au avut loc în noua Catedrală episcopală „Înălţarea Domnului“ din municipiul Slatina.
La ceas aniversar, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un numeros sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Au slujit alături de Mitropolitul Olteniei: Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Maica Domnului este „noua Evă, Mama celor vii“
La finalul slujbei religioase, IPS Irineu a ţinut un cuvânt despre importanţa şi semnificaţia praznicului Bunei Vestiri. Mitropolitul Olteniei a arătat rolul şi locul Maicii Domnului în iconomia mântuirii noastre, ea fiind „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii“.
„Înţelegând voia lui Dumnezeu, Fecioara Maria se smereşte pe sine, acceptând vestea datorită minunii care s-a petrecut prin cinstitul ei trup, în numele întregii firi omeneşti, mijlocind astfel la mântuirea oamenilor, prin credinţa şi ascultarea sa liberă, devenind noua Evă, Mama celor vii. Credinţa totală a Sfintei Fecioare în vestirea dată ei de Dumnezeu prin înger a însemnat o unire spirituală cu El şi coincide cu cea mai mare smerenie. Răspunsul ei arată încrederea sa nu numai în faptul că din ea se naşte Fiul Celui Preaînalt, ci şi în faptul minunat în care se va săvârşi aceasta. Deşi era hotărâtă să rămână fecioară, Ea primeşte să fie Maică, primeşte ceea ce-i cere Dumnezeu cu o încredere totală, dar şi cu smerenie, care o face să se supună fără clintire voii Domnului. Zămislirea cea fără de prihană a Fiului Celui Preaînalt, prin pogorârea Duhului Sfânt asupra Fecioarei Maria, şi naşterea Sa, fără a rupe peceţile fecioriei Maicii Sale, reprezintă temeiul fundamental al preacinstirii Maicii Domnului în cadrul cultului Bisericii lui Hristos“, a spus IPS Irineu.
De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa l-a felicitat pe Preasfinţitul Părinte Sebastian la împlinirea a şase ani de arhierie ca păstor al acestei eparhii şi a exprimat dorinţa şi rugăciunea ca Bunul Dumnezeu să-i hărăzească multe bucurii şi împliniri duhovniceşti. La rândul său, PS Sebastian a mulţumit arhiereilor împreună slujitori, clerului, monahilor, monahiilor, oficialităţilor locale şi tuturor credincioşilor care au fost prezenţi, în zi de sfântă sărbătoare, la acest moment aniversar.