Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie HomePage „Acasă”, rostit pe 18 voci

„Acasă”, rostit pe 18 voci

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 08 Dec, 2016

18 copii abandonați de părinți au aflat în centrul de la Dolhasca, județul Suceava, locul pe care-l pot numi „acasă”. În jurul comunității parohiale, al bisericii, dar mai ales înconjurați în permanență de dragostea și grija familiei preotului paroh, acești copii au reînvățat să simtă că nu sunt singuri pe lume.

De 17 ani, zeci de copii abandonați de părinți, din județul Suceava, au găsit în Casa de tip familial „Sfântul Gheorghe” de la Dolhasca căminul care le lipsea. Centrul a fost deschis în 1999, de Societatea de caritate „Mila creștină” din Dolhasca, înființată de neobositul părinte paroh Gheorghe Saftiuc. De atunci, alături de soție, preoteasa Mioara Saftiuc, directoarea centrului, fac eforturi uriașe pentru a depăși toate greutățile, inerente în misiunea pe care și-au asumat-o.

„Am vrut să facem ceva bun pentru comunitate, pentru copii în special. Eu, spre exemplu, nu am avut frați și întotdeauna am avut așa, un dor de socializare. Părintele a fost orfan, a avut tot așa o poveste. Și-atunci ne-am adunat poveștile și am gândit acest centru, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Aici era o școală ruinată. Am refăcut clădirile și așa am pornit, în 1995”, își amintește preoteasa Mioara Saftiuc.

Lucrările pentru ridicarea centrului au durat patru ani. În aprilie 1999 au venit primii copii - șase frați dintr-o localitate de lângă Fălticeni, care au stat în centru apoi 12 ani. Cel mai mic avea un an și ceva, iar cel mai mare era în clasa a IV-a. Așa a pornit lupta grea de a le reda încredere, dragoste și speranță unor copii rămași fără căminul părintesc.

Casa are 20 de locuri

Capacitatea Casei de tip familial „Sfântul Gheorghe” este de 20 de locuri, dar astăzi aici locuiesc 18 copii. Din 2000, centrul funcționează în urma unui parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, instituție care face și repartiția copiilor, în urma anchetei sociale.

Aici ajung copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani. Acum, cel mai mic dintre locatari este Ciprian. A venit la Dolhasca la vârsta de 1 an, iar acum are 8 ani. „Noi îi ținem aici până se integrează în societate, îi ținem la liceu, la facultate, pe unii i-am și căsătorit. Unii țin legătura cu noi și după căsătorie, ne trimit fotografii cu propriii copii. Și eu totdeauna le spun să aibă grijă de copii, să-i iubească, să nu-i abandoneze, să nu ajungă în situația în care au fost ei”, povestește Mioara Saftiuc.

În casa de la Dolhasca, cei mici stau câte doi în cameră, băieții mai mari câte patru. Dimineața merg la școală, apoi se întorc, iau masa, își fac temele, participă la activități recreative, angajații centrului încercând să-i facă să se simtă la fel ca acasă. În zilele libere, alături de doamna preoteasă, fac dulciuri sau plăcinte, în mica brutărie a Societății de caritate „Mila creștină”, învață să gătească, se autogospodăresc, în ideea de a învăța să se descurce, să devină mai târziu independenți.

„Durerile sufletești”, cel mai greu de vindecat

E ora prânzului și acasă nu sunt decât câțiva copii, cei care deja și-au terminat programul la școală. Ciprian, juniorul casei, e deja în sala de activități, dese­nând alături de surorile lui, care-și fac temele. A crescut aici de la vârsta de un an și e răsfățatul tuturor, și al copiilor, și al angajaților, deopotrivă. „Eu mă atașez foarte mult de copii. Am și eu doi. Părintele face eforturi uriașe să nu le lipsească nimic. Dar nimic nu poate compensa lipsa afecțiunii părintești. Sunt debusolați, nu știu cum e să aibă un scop în viață. Mă doare sufletul când îi văd așa. Dimineața, când mă duc să-l îmbrac pe ăsta mic, mi se face inima ghem”, îmi spune Elena Ciobanu, supraveghetoare în cadrul centrului.

Poveștile copiilor ajunși aici sunt zguduitoare. Cei mai mulți sunt abandonați de propriii părinți, care uită să-i mai viziteze sau să se intereseze de soarta lor cu anii. Unii prezintă probleme de sănătate, alții probleme de comportament, de educație șco­lară, de relaționare cu angajații centrului și cu societatea.

„Vin copii cu mari probleme, cu părinți divorțați, cu separări forțate, generate de sărăcie, de alcoolism, de violență, decese. Vin cu carențe alimentare, cu carențe educaționale. Greu se adaptează. Când sunt mici, problemele sunt mici și ei sunt veseli. Dar după ce cresc puțin și observă că noi nu suntem familia cea adevărată, apar durerile sufletești, pe care noi le putem echilibra doar parțial. Și rămân cu rana asta sufletească pentru totdeauna”, explică preoteasa Mioara Saftiuc.

Cu toate astea, nu se dă bătută. În lupta continuă, pe care o duce de 17 ani, de a construi un cămin pentru copiii care l-au pierdut pe cel părintesc, a înțeles un lucru: că nu trebuie să încetezi să speri. De aceea, zi de zi e la centru, în mijlocul copiilor, la bucătărie, în camere, antrenându-i în activități diverse, ajutându-i la teme, plănuind excursii, încercând să le umple timpul, să nu simtă lipsa familiei. „Încerc să mă împart în cât e nevoie: să fug și acasă, la familia mea, dar să fiu și cu ei, aici, să nu-mi simtă lipsa. M-ar durea sufletul să mă bucur acasă și să știu că ei suferă”.