În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Binecuvântări şi felicitări pentru trei rodnice aniversări
Înaltpreasfințiile
și Preasfințiile Voastre,
Preacuvioși și
Preacucernici Părinți,
Cuvioși monahi și monahii,
Iubiți credincioși
și credincioase,
participanți la Congres,
Hristos a înviat!
Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, care se desfăşoară, în acest an, la Paris, marchează aniversarea a 20 de ani de la hirotonia și întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif ca Arhiepiscop ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale (15 martie 1998). Misiunea desfășurată, cu timp și fără timp, de Înaltpreasfinția Sa în primul deceniu de păstorire a dus la înființarea altor două eparhii, una pentru Italia (San Marino și Malta, în iunie 2007) și alta pentru Spania și Portugalia (în octombrie 2008), eparhii care își sărbătoresc 10 ani de la întronizarea primului lor episcop: Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, în Italia (8 mai 2008) și, respectiv, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, în Spania (25 mai 2008), ambele primind, în acest an aniversar, prin purtarea de grijă a Sfântului Sinod, câte un arhiereu-vicar: Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, pentru Episcopia Italiei, și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, pentru Episcopia Spaniei și Portugaliei.
Contextul schimbărilor majore, intervenite odată cu evenimentele din 1989, a determinat emigrarea unui număr foarte mare de fii ai Bisericii noastre către țările din Europa Occidentală și Meridională, acest fenomen determinând modificări considerabile în structura Arhiepiscopiei și, respectiv (din octombrie 2001), a Mitropoliei Ortodoxe Române care cuprinde în jurisdicția sa țările din această parte a vechiului continent. Astfel, dacă la alegerea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif Arhiepiscopia Europei Occidentale și Meridionale cuprindea 30 de parohii și o mănăstire, după 20 de ani, Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale are 518 parohii și paraclise, 182 de filii și misiuni, 21 de mănăstiri și schituri, numărul românilor ortodocși fiind estimat la peste 3 milioane.
Numărul unităților de cult al celor trei eparhii din Mitropolie s-a multiplicat de peste 20 de ori în ultimii 20 de ani, deși este încă insuficient pentru numărul tot mai mare al credincioșilor. Păstorii acestor unităţi de cult se străduiesc, cu multă jertfelnicie, să răspundă nevoilor pastoral-misionare ale celor pe care îi păstoresc, căutând, totodată, să le educe copiii și tinerii în credință, să le cultive identitatea și tradițiile, prin tabere, programe și festivaluri, să-i cerceteze pe cei bolnavi, să-i recupereze pe cei rătăciți, să-i ajute pe cei săraci și să propună soluții autentice și eficiente pentru rezolvarea problemelor pe care le întâmpină omul în viața de zi cu zi. La acestea se adaugă programele de formare continuă a clericilor și a soțiilor acestora, precum și formarea mirenilor misionari.
Trebuie subliniat și răspunsul plin de generozitate al credincioșilor Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale la eforturile pe care ierarhii și clericii acesteia le fac pentru achiziţionarea sau construirea de biserici, pentru așezămintele și proiectele sociale, care vin în sprijinul celor aflaţi în dificultate.
Programul de conferințe și grupurile de discuție prevăzute pentru Congresul Mitropoliei din acest an întregesc multitudinea de preocupări pastoral-misionare ale ierarhilor, clericilor și credincioșilor Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Organizarea Congresului Nepsis, al tinerilor din cuprinsul Mitropoliei, în continuarea Congresului dedicat clerului și credincioșilor, pune în evidență atenția deosebită pe care ierarhii Mitropoliei o acordă educării și formării tinerei generații în spiritul Evangheliei și al învățăturii Bisericii, spre cunoașterea și prețuirea tezaurului pe care îl reprezintă tradițiile spirituale transmise de către înaintașii lor, spre a fi cultivate, îmbogăţite şi oferite generaţiilor viitoare.
Dorim tuturor participanților la Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, ierarhi și clerici, monahi şi mireni, precum și tuturor tinerilor care li se vor adăuga, la Congresul Nepsis, bucurie sfântă, folos duhovnicesc și inspirație creatoare, pentru a putea deveni, împreună, mărturisitori ai Învierii lui Hristos în lume.
Felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif pentru bogata activitate pastoral-liturgică şi social-misionară pe care a desfăşurat-o în cei 20 de ani de la primirea arhieriei, precum şi pe Preasfinţiţii Părinţi Siluan al Italiei şi Timotei al Spaniei şi Portugaliei cu prilejul aniversării a 10 ani de misiune în eparhiile pe care le păstoresc, rugându-ne Domnului Iisus Hristos să le dăruiască în continuare aceeaşi dragoste şi aceeaşi râvnă sfântă pentru slujirea Bisericii, cu sănătate şi fericire, pace şi bucurie!
Cu aleasă preţuire şi părintești binecuvântări,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, Paris, 10-13 mai 2018.