„Părintele m-a luat de pe stradă şi m-a adus aici”

Așezământul social pentru persoane vârstnice care funcționează de mai bine de un deceniu pe lângă Parohia Precupeţii Vechi din Capitală se dezvoltă acum, pentru a fi de folos şi altora. Beneficiarii serviciilor instituției se pregătesc pentru iarnă, participând la prepararea murăturilor care însoțesc hrana din sezonul rece. Toţi cei care au putut coborî la bucătărie erau veseli şi, îndrumați de doamna preoteasă Florina Gheorghe, lucrau de zor, depănându-şi amintirile ca într-o şezătoare din vremurile de demult.

Căminul pentru persoane vârstnice de pe strada Precupeţii Vechi din Sectorul 2 al Capitalei are deja o istorie de peste un deceniu de găzduire şi omenire a persoanelor trecute de prima tinereţe, care au rămas fără un sprijin moral, financiar sau chiar fără adăpost. Donatorii din afară şi credincioşii parohiei au sprijinit în tot acest timp lucrarea social-filantropică desfăşurată în cadrul aşezământului, care astăzi se lărgeşte, după posibilităţi, dea­supra capelei, pentru a putea găzdui încă vreo zece persoane, deoarece sunt mulţi cei care au nevoie de sprijin.

Am ajuns la aşezământ în prima zi ploioasă a toamnei din acest an. Şantierul era în plină desfăşurare, deasupra capelei așezate sub ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului. În curtea instituţiei ne-a întâmpinat secretarul aşezământului, domnul Maxim Hutira, căruia toată lumea din parohie îi spune fratele Antonie. Dumnealui ne-a povestit pe scurt istoricul aşezământului, care datează din 2004, când s-a aşezat piatra de temelie. În 2005, căminul a fost sfinţit de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Dintru început, instituția a fost gândită ca un aşezământ social-filantropic rezidenţial, cu cazare şi masă, pentru persoane vârstnice care se află în dificultatea de a-şi continua normal viaţa. În 2005 a fost dat în folosinţă primul corp al clădirii, în 2008, cel de-al doilea, iar în 2010, al treilea corp. Acum se lucrează în toi la extinderea clădirii. Astăzi, capacitatea de cazare a aşezământului este de 25 de locuri, dintre care două sunt socotite ca fiind „de urgenţă”, însă şi acestea sunt ocupate permanent. Ar urma să se adauge aproape zece locuri, pentru ca aşezământul să aibă cel puţin treizeci de locuri de cazare, plus câteva pentru situaţii de urgenţă. „Beneficiarii sunt primiţi de oriunde, cu condiţia să răspundă criteriilor de eligibilitate, în sensul că acest aşezământ oferă doar cazare şi masă, iar nu asistenţă medicală, de care au nevoie persoanele bolnave sau în stadii terminale”, ne-a declarat domnul Hutira.

Pelerinaje gratuite

Fratele Antonie ne-a mai spus că, dintre persoanele care locuiesc în aşezământ, toţi cei care doresc pot ajuta la pregătirea murăturilor pentru iarnă. „Noi încurajăm lectura, prin biblioteca aşezământului. Doamnele cazate la noi sunt îndemnate să tricoteze sau sunt ajutate să se plimbe în parcul din apropierea căminului. De asemenea, organizăm pelerinaje gratuite pentru toţi beneficiarii care se pot deplasa mai uşor. Cele mai multe persoane cazate la noi sunt singure sau chiar au fost evacuate din case şi nu mai aveau unde locui. Dacă nu pot contribui măcar cu puţin din pensia pe care o au, aceste persoane sunt sprijinite din fondurile adunate de aşezământ prin donatori”, ne-a spus secretarul instituţiei sociale.

Glasul bucuriei celor vârstnici

Am intrat apoi în sala de mese, unde lucrau vreo zece persoane cu legumele pregătite pentru murat. Părintele paroh Tudor Gheor­ghe, fondatorul şi sprijinitorul principal al aşezământului social, ne-a prezentat doamnele şi domnii care se aflau în încăpere, dintre care decana de vârstă este doamna Constanţa Dinulescu, în vârstă de 88 de ani, care locuieşte în aşezământ din anul 2005. Doamna Dinulescu ne-a spus că a reuşit „să trăiască aici atâţia ani cu ajutorul oamenilor de aici, al Proniei cereşti şi al slujbelor bisericeşti”. Doamna Gheorghiţa Ţăpuş, care este la aşezământ de doi ani, ne-a spus: „Este foarte plăcut aici. Mă simt aici ca într-o familie. Sunt aici împreună cu soţul, care are nevoie de cadru şi a rămas acum sus, în cameră.” Doamna Georgeta Stoica ne-a spus că este de trei ani la aşezământ şi că a „mai mers în parc cu doamna asistentă și la biserică. Deşi am cadru, încerc să merg cât pot. Eu sunt din Petreşti, Dâmboviţa, dar am locuit mulţi ani în Bucureşti, după care am ajuns aici, unde mă simt foarte bine”. Domnul Ilie-Iulian Costiniu este unul din cei mai noi membri ai comunităţii aşezământului de la Precupeţii Vechi. Dumnealui a ajuns la cămin în urmă cu o lună, pentru că nu a mai avut unde să locuiască: „Am ajuns aici întâmplător. Am găsit nişte oameni minunaţi, care m-au adoptat repede, spunându-mi tot timpul Iulian. E destul de greu, pentru că nu mai am pe nimeni, sunt singur, însă încerc să mă adaptez cu o altfel de viaţă”. Doamna Ioana Voicu ne-a spus: „Mi s-a făcut evacuarea şi părintele m-a luat de pe stradă şi m-a adus aici. Sunt nişte oameni minunaţi. Am aici un pat unde să dorm, am ce mânca. Sunt suferindă şi mă ajută foarte mult. Sunt foarte mulţumită aici”. Doamna Constanţa ne-a mai spus că pe holurile aşezământului se aud slujbele din biserică şi, astfel, cei care se mişcă mai greu pot auzi rugăciunile la care merg ceilalţi membri ai comunităţii. Astfel, toţi pot împleti rugăciunea cu viaţa de zi cu zi, în această familie mare a aşezământului ocrotit de Maica Domnului.