În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Patriarhul României a ajuns la ITO 2018
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ajuns miercuri, 5 septembrie, la Sibiu, unde are loc Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși - 2018 (ITO). După primirea oficială de la Aeroportul Internațional Sibiu, Preafericirea Sa, împreună cu IPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, și PS Părinte Episcop-vicar Ilarion Făgărășanul, a sfințit Cantina „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului care va deservi elevii de la două instituții de învățământ și cazuri sociale. Astăzi, 6 septembrie, Patriarhul României, împreună cu ierarhi din țară și străinătate, participă la festivitatea de deschidere a ITO 2018, care a reunit peste 3.000 de tineri.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sosit în dimineața zilei de miercuri la Sibiu și a fost întâmpinat la Aeroportul Internațional din oraș de o delegație eparhială condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Alături de delegația eparhială din care au făcut parte consilieri ai Arhiepiscopiei Sibiului s-a aflat un grup de tineri voluntari la ITO 2018 care a intonat imnul patriarhal și l-a întâmpinat pe Patriarhul României cu steagul ITO 2018 și celelalte însemne ale evenimentului. Tinerii au fost binecuvântați de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Sfințirea Cantinei „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului a precedat deschiderea celei de-a cincea ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) 2018. De altfel, la eveniment au fost prezenți numeroși voluntari din cadrul ITO 2018, elevi la instituțiile de învățământ din Sibiu care vor beneficia de serviciile cantinei Arhiepiscopiei Sibiului.
La sfințirea și inaugurarea cantinei au fost prezente autorități centrale și locale, dintre care amintim: secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi; prefectul județului Sibiu, Adela Muntean; vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Luca; primarul Sibiului, Astrid Fodor; inspectorul școlar județean, prof. Ștefan Firu; și numeroși oaspeți.
Slujba de sfințire a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu IPS Părinte Mitropolit Laurențiu și PS Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și pr. Ilarie Benchea, vicar eparhial administrativ. De asemenea, la eveniment au fost prezenți decanul și prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr și pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel. Răspunsurile au fost date de corala preoților din Protopopiatul Sibiu, dirijată de pr. Alexandru Szasz.
În sprijinul tinerilor
După slujba de sfințire, IPS Părinte Mitropolit Laurențiu a vorbit despre misiunea acestei cantine școlare cu caracter social-filantropic. Ierarhul a amintit eforturile substanțiale depuse în ultimii ani de Arhiepiscopia Sibiului pentru a redeschide această cantină școlară situată la demisolul Școlii Gimnaziale Nr. 15 din Sibiu, instituție de învățământ ce funcționează într-o clădire aflată în proprietatea eparhiei menționate.
„Dăm slavă Bunului Dumnezeu că, după o stăruință cam îndelungată și după un efort nu mic, am reușit să reactivăm o cantină a elevilor abandonată timp de 30 de ani și să-i dăm aceeași menire, aceeași funcționalitate. Întâi de toate avem grijă de copiii noștri, pentru că sunt mulți elevi la Școala Gimnazială Nr. 15 și la Colegiul Național «Octavian Goga», aflate în incintă. Cantina aceasta va avea și un caracter social, pentru că vom da masa și celor care nu au posibilități materiale, copiilor noștri, în primul rând. Pe timpul vacanțelor, sâmbăta și duminica, această cantină va funcționa cu caracter social, iar Departamentul social eparhial va lua de aici mâncare și va duce persoanelor care nu se pot deplasa, activitate din cadrul Programului «Masa pe roți». Sperăm ca această lucrare deschisă acum prin prezența și binecuvântarea adusă de Preafericitul Părinte Patriah Daniel să dăinuiască și să fie de folos copiilor noștri dragi”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Liturghie și filantropie
După slujba de sfințire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit pentru cantina Arhiepiscopiei Sibiului o icoană a Sfintei Treimi și i-a felicitat pe toți cei implicați în realizarea acestui proiect cu caracter social-filantropic.
„Această icoană ne ajută să legăm totdeauna împreună Liturghia cu filantropia. În Liturghie se vede iubirea lui Dumnezeu față de oameni pe care noi o celebrăm în Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie mai ales, iar în filantropia Bisericii se arată iubirea oamenilor către semenii lor, ca răspuns la iubirea milostivă și smerită, darnică a Preasfintei Treimi. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să legăm totdeauna Liturghia cu filantropia împreună și să avem atât bucuria rugăciunii, cât și bucuria faptei bune”, a spus Patriarhul României.
În continuare, IPS Mitropolit Laurențiu a oferit mai multe distincții. Astfel, secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, a primit distincția „Crucea Șaguniană” pentru laici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Ardealului, iar Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”, a fost oferit arhitectului Vladimir Grigorov, domnului Claudiu Cosmin Badea, arhitectului Marian Petrișor și domnului Mihai Muntean.
Cantina „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului va primi elevii celor două instituții de învățământ amintite începând cu noul an școlar 2018-2019, iar numărul beneficiarilor proiectului „Masa pe roți” va crește de la 10 persoane care sunt în prezent incluse în program la un număr cât mai mare, în funcție de posibilitățile financiare ale eparhiei.