„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Aniversarea a 230 de ani de învățământ teologic ortodox la Sibiu
Anul acesta la Sibiu sunt aniversaţi 230 de ani de învățământ teologic ortodox. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din cadrul Universității „Lucian Blaga” va organiza mai multe manifestări științifice și culturale cu largă participare națională și internațională, înscrise în cadrul Săptămânii Internaționale a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Sub egida „230 de ani de învățământ teologic ortodox la Sibiu” se vor desfășura în perioada 16-20 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă, mai multe manifestări ştiinţifice.
Astfel, luni, 16 mai, după Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană, va avea loc de la ora 10.00 o sesiune festivă în Aula „Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie. În cadrul sesiunii plenare, va avea loc conferinţa „Facultatea de Teologie în contextul a 230 de ani de învăţământ teologic ortodox la Sibiu”, susţinută de pr. acad. Mircea Păcurariu.
Urmează lansarea volumului pr. acad. Mircea Păcurariu, intitulat „230 de ani de învăţământ teologic ortodox la Sibiu” şi lansarea albumului aniversar: „Vocaţie şi dăinuire. Învăţământ teologic ortodox la Sibiu, 230 de ani de istorie <în chipuri şi icoane>”. De asemenea, cu acest prilej va fi prezentată şi placheta aniversară „230 de ani de învăţământ teologic ortodox la Sibiu”, va fi lansată broşura Facultăţii de Teologie şi va avea loc vernisajul expoziţiei: „230 de ani de învăţământ teologic ortodox la Sibiu”, în holul facultăţii.
De la ora 12:30, la Aula „Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie, pr. prof. dr. Ioan Ică jr. va susţine o prelegere cu tema „Relevanţa învăţământului teologic pentru lumea contemporană”. De la ora 19:00, la Sala Thalia va avea loc un concert aniversar al studenţilor Facultăţii de Teologie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, cu invitaţi speciali.
Marţi, 17 mai, de la ora 9:00, la Facultatea de Teologie, se va desfăşura Simpozionul internaţional: „Relevanţa învăţământului teologic pentru lumea contemporană”, în cadrul mai multor secţiuni, cu teme precum: „A face misiune după modelul lui Hristos” (coordonator pr. prof. dr. Aurel Pavel), „Rolul educaţiei religioase în trecut” (coordonator prof. dr. Paul Brusanowski), „Biserica, educaţia, şcoala – un model confesional ardelean” (coordonator pr. conf. dr. Constantin Necula), „Situaţia învăţământului teologic universitar astăzi. Probleme şi provocări” (coordonator conf. dr. Sebastian Moldovan).
De la ora 15.00, la Aula „Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie va avea loc lansarea cărţii „Studii şi articole”, de Romulus Cândea, la care participă ca invitaţi Dumitru Radu Popescu, pr. acad. Mircea Păcurariu, Mircea Tomu, coordonator pr. conf. dr. Constantin Necula.
Miercuri, 18 mai, de la ora 09:00 la Facultatea de Teologie are loc un simpozion al studenţilor şi masteranzilor, precum şi un simpozion al doctoranzilor. De la ora 17:00 va avea loc, la Facultatea de Teologie, o dezbatere publică pe tema „Educaţie pentru valori”, coordonată de conf. dr. Sebastian Moldovan.
Joi, 19 mai, de la ora 09:00, la Facultatea de Teologie vor avea loc prelegeri susţinute de invitaţi, adresate studenţilor teologi. Între invitaţi se numără Pierre Yves Brandt, Adolf Martin Ritter, iar de la ora 17:00 Ulrich Wien va vorbi despre „Receptarea Teologiei Wittenberg în Transilvania”, în cadrul unei dezbateri publice. Vineri, 20 mai, de la ora 11:00, la Aula Facultăţii de Teologie, va avea loc sesiunea de închidere a manifestărilor aniversare cu prezentarea concluziilor din cadrul secţiunilor.