Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Transilvania Sfânta Sofia - pelerinaj pe urmele primelor veacuri ale creștinismului, în Turcia (III)

Sfânta Sofia - pelerinaj pe urmele primelor veacuri ale creștinismului, în Turcia (III)

Un articol de: Marilena Asănica - 21 Sep, 2019

Un grup de credincioşi de la Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca au participat la un pelerinaj pe pământul Turciei, pentru a cunoaşte istoria primelor veacuri ale creștinismului, pentru a trăi istoria acestuia la el acasă, povestită de ruinele fostelor biserici creștine, dar mai ales de măreața Catedrală Sfânta Sofia din Constantinopol.

Pelerinajul în Turcia a fost organizat de Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca prin Centrul de Pelerinaje „Renașterea” al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, prin implicarea lui  Cristian Moldovan și a Georgetei Plăcintar. 

Grupul de 50 de credincioși, după parcurgerea traseului Çanakkale, Pergam şi Efes, a pornit spre Pamukkale, după trei nopți petrecute în orașul Kușadasî. A urmat vizitarea altor locuri, precum Denizlî, Hierapolis, Pamukkale şi Istanbul.

La Istanbul, vechiul Constantinopol, după vizitarea mai multor obiective şi după ce am fost martorii unei perioade îndelungate din istoria Imperiului Otoman, am avut bucuria de a ne odihni sufletele în maiestoasa Catedrală Sfânta Sofia, dedicată Înțelepciunii lui Dumnezeu, una dintre cele mai frumoase creații arhitectonice din lume care a inspirat modele arhitecturale vreme de 1500 de ani.

Vechea Catedrală Sfânta Sofia

Biserica Sfânta Sofia, aflată în Istanbul - vechiul Constantinopol - este o fostă biserică creștină, pentru mai bine de 900 de ani. Sfânta Sofia a reprezentat scaunul Patriarhiei de Constantinopol și locul principal pentru ceremoniile imperiale. A fost moschee musulmană după căderea Constantinopolului în 1453 (mozaicurile au fost acoperite cu ipsos). În anul 1935, preşedintele turc Mustafa Kamal Atatürk, transformă biserica în Muzeul Ayasofya. 

Construcția bisericii a început în timpul Împăratului Constantin I (324-337) și a fost terminată în  360 de Constantin al II-lea. Primul nume a fost Biserica Mare, iar în secolul V, s-a numit  Sfânta Sofia. Prima biserică, ridicată sub forma unei basilici latine cu coloane tradiționale, cu tavan de lemn și cinci naosuri, a ars în timpul revoltelor populare; a doua biserică, comandată de Împăratul Theodosius al II-lea care l-a angajat pe arhitectul Rufinos pentru construirea ei, a avut forma unei basilici cu coloane tradiționale, cu tavan de lemn și ziduri de piatră; și aceasta a ars din temelii în urma unei alte revolte de pe hipodrom. Împăratul Iustinian I (527-565) a hotărât ridicarea celei de-a treia biserici angajându-i pe cei mai buni arhitecți ai vremii, Antehenius din Talles și Isodor din Milet care au lucrat circa șase ani până la sfințirea ei, în 26 decembrie 537.

Catedrala este împărțită în trei nave, una mare în mijloc, străjuită de cupola centrală uriașă și două laterale, având deasupra lor, galeria sau balcoanele rezervate odinioară femeilor. Intrarea în pridvor se face prin trei porți. De la holul principal până la pronaos sunt nouă porți bogat ornamentate și decorate.     

Poarta centrală, cu o ramă de bronz este poarta imperială, pe unde intra numai împăratul. Ea are canaturile cu rame din marmură, realizate din lemn de stejar foarte subțire, iar partea superioară este acoperită cu plăci de bronz, zice-se făcută din lemnul din Arca lui Noe găsită de un împărat bizantin în Munții Ararat. Deasupra porții este mozaicul ce-l reprezintă pe Iisus Pantocrator cu cartea deschisă din mâna Sa, pe care scrie „Pace vouă! Eu sunt Lumina Lumii”.

Sfânta Sofia este acoperită de o cupolă centrală cu diametrul de 31 de metri, puţin mai mic decât cel al Pantheonului. Acest dom pare a fi suspendat în văzduh prin intermediul unei arcade neîntrerupte cu 40 de ferestre arcuite, reprezentând cele 40 de zile de post ale Mântuitorului. Prin ele, interiorul ce poartă culori pastelate este inundat de lumină. Bolta, este sprijinită de pandantive, pe patru secţiuni triunghiulare. Greutatea domului este transmisă prin pandative către patru stâlpi masivi ce se află în colţuri. Și nefiresc, între ei, cupola pare că este un corp ceresc care pluteşte deasupra celor patru arce uriaşe. Marea cupolă este înconjurată de două semicupole și alte șase cupole mici. Cupola pe care o vedem datează din 989, cea originală prăbu­șindu-se la scurt timp după ridicare, la un cutremur.

Toate suprafeţele interioare sunt îmbrăcate cu piese de marmură de multe culori, verzi și albe, cu porfir purpuriu şi mozaicuri din aur, încrustate pe cărămidă. Partea exterioară este formată din pereţi simplu tencuiţi, dezvăluind cu precizie ansamblul de bolți şi domuri.  

Am intrat cu sfială în interiorul acestui colos de cărămidă bătut de vânturi şi ploi. Pridvorul are deasupra bolți îmbrăcate în modele fine de mozaic. Dincolo de poarta imperială, ni se dezvăluie o frumusețe aparte, așa cum numai cei care-l iubesc pe Dumnezeu cu cuvântul, fapta și însăși viața lor pot înfăptui. Se spune că atunci când era biserică totul în interior era din aur masiv, argint și marmură albă sau în culori pastelate; lămpile și lumânările ardeau în permanență și lumina pătrundea prin ferestre afară, fiind un far pentru marinarii de pe mare.

Acum, lumina pătrunde și ea sfioasă, ca și noi, prin ferestrele cupolei centrale și pe cele care coboară de la ea pe pereții laterali. Cercurile de lumină care plutesc deasupra naosului ne descoperă tainele dintre aceste ziduri, odinioară loc de rugăciune pentru creștini și de mărețe ceremonii. Partea stângă, până la altar, este în renovare. De sub pădurea de schele sunt scoase la lumină mozaicuri ce reprezintă sfinți. Lateral, coloane de marmură albăstruie, într-o paletă coloristică inimitabilă cu peste 60 de nuanțe, delimitează absidele uriașe și sprijină balcoanele imense de deasupra.

Interesant, totul este de mari proporții, dar reușești să-ți găsești pacea sufletului, chiar dacă este un du-te-vino, mai mult pentru ochi și minte decât pentru cele duhovnicești; dar Maica Sfântă de pe o absida în partea centrală a cupolei, de deasupra altarului de altădată, ne învăluie cu privirea ei caldă șezând pe tronul decorat cu pietre pre­țioase, cu Hristos în brațe, arătând lumii întregi pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. 

Pe cupola centrală, în cele patru colțuri doar serafimilor cu câte șase aripi care-l înconjurau pe Mântuitorul de deasupra cupolei și al lumii întregi li se mai dezvăluie chipul lui Hristos Pantocrator, acoperit astăzi, pentru noi cu versete din Coran. 

Nava laterală dinspre sud a păstrat minunat tot mozaicul original, din secolul al VI-lea cu motive vegetal-florale și geometrice pe fond auriu. Jos se mai păstrează, în dreapta altarului, în absidă, o amprentă de palmă care ar fi a Maicii Domnului în perioada venirii ei în Asia Mică; în pronaos este o secțiune pătrată într-o coloană cu un orificiu puțin mai mare decât degetul mare numită „Coloana care transpiră”, miraculoasă în vindecarea bolilor de ochi (rotirea degetului în orificiu în sensul acelor de ceasornic pentru a culege transpirația pietrei); tot aici se află cele două vase gigantice de o parte și de alta a porții imperiale, descoperite în ruinele Pergamului, aduse de turci pentru spălări ritualice.

Mozaicuri cu chipuri de sfinţi

Dar în galeriile de sus, sub formă de potcoavă pe care se urcă pe un coridor înclinat, abrupt, pietruit, se păstrează cele mai frumoase mozaicuri cu chipuri de sfinți, dar și mozaicul care acoperea bolțile și arcurile: Iisus încadrat de Împăratul Constantin al IX-lea și Împărăteasa Zoe, Fecioara cu Pruncul în brațe, încadrată de Ioan  al II-lea Comnenul și Împărăteasa Irina, Deisis care reprezintă pe Mântuitorul pe tron, împreună cu Sfânta Fecioară Maria și Ioan Botezătorul, mijlocitori pentru noi în Împărăția lui Dumnezeu, și Chipul Împăratului Alexandru, asociat la domnie cu Leon al VI-lea.

Este impresionat cum se derulează prin fața noastră secole de istorie creștină dar și musulmană, pentru că putem vedea mozaicuri de o uimitoare frumusețe, locul de încoronare al împăraților bizantini (Omphalion), loja sultanului, medalioane mari ce atârnă din loc în loc, care au pe ele caligrafiate în aur, numele lui Alah, al celor patru califi ai islamului și cei doi nepoți ai lui Mohamed.

Multă vreme mozaicurile au rămas în mare parte acoperite, iar clădirea a fost lăsată să se deterioreze. O misiune UNESCO din anul 1993 a raportat că s-a observat tencuială căzând, piese de marmură murdare, geamuri sparte, picturi decorative afectate de umezeală şi acoperişul prost întreţinut. De atunci, s-au început lucrări de restaurare şi acoperire.
Emoțiile trăite în această catedrală a creștinătății încearcă să pășească pe urmele celor trăite la mormântul Mântuitorului. Deși aproape toate scenele religioase cu care suntem obișnuiți în lăcașurile noastre sunt acoperite ochiului, Îl simțim pe Hristos cel răstignit și înviat în sufletul nostru așa cum L-au simțit creștinii de odinioară de azi și-L vor simți credincioșii de mâine: „Hristos în mijlocul nostru!”, parcă auzim. „A fost, este și va fi!” răspundem, și tot întunericul se risipește și lumina izvorâtă de la Sfântul Mormânt se împle­tește cu lumina din toate altarele bisericilor creștine dăruind pace lumii și nădejde. 

Dar am coborât poate prea repede spre cele pământești pentru că a trebuit să continuăm drumurile noastre spre alte obiective.