În ajun de sărbătoare, cu prilejul hramului, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, va fi susţinută conferinţa „Grija față de bolnavi: o exigență morală a
Festival naţional dedicat ouălor încondeiate la Ciocăneşti
Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina“, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria Ciocăneşti, Consiliul Local Ciocăneşti şi Şcoala Gimnazială Ciocăneşti au organizat, în zilele de 1-2 martie 2014, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate. Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, festivalul a adunat sute de participanţi din toată ţara.
În perioada 1-2 martie 2014, în comuna-muzeu Ciocăneşti s-a desfăşurat cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate. Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc în apropierea Casei de Cultură „Florin Gheucă“ din Ciocăneşti. Părintele Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a oficiat mai întâi o slujbă de Te Deum. În cadrul acesteia, au fost rostite ectenii speciale pentru participanţii şi organizatorii evenimentului, care an de an caută să aducă în faţa publicului tradiţiile populare româneşti. Momentul de rugăciune a fost urmat de discursurile autorităţilor locale, judeţene şi centrale, precum şi de cele ale etnografilor prezenţi la eveniment. A urmat slujba de sfinţire a noii locaţii a Muzeului Naţional al Ouălor Încondeiate din Ciocăneşti.
În cadrul expoziţiei naţionale de ouă încondeiate de la Ciocăneşti, peste 100 de încondeietori au expus rodul muncii lor. În cele două zile de festival a avut loc la Muzeul Etnografic din Ciocăneşti Simpozionul „Mărţişorul - origine şi semnificaţie“ şi s-au lansat cărţile: „Ouăle încondeiate - simbol şi tradiţie“, autor Viorica Carciga, „Ouă încondeiate din zonele etnografice Botoşani şi Câmpulung Moldovenesc“, autor Angela Paveliuc Olariu, „Arhitectura populară bucovineană“, autor muzeograful Mihai Camilar, dar şi alte volume care fac referire la tradiţia oului încondeiat. De asemenea, la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti a fost organizată cea de-a doua ediţie a concursului interjudeţean „Tradiţie - valoare sacră“, care a adunat peste 100 de copii din întreaga ţară, pasionaţi de încondeiatul ouălor şi de tradiţiile populare româneşti. Competiţia a avut trei secţiuni: Ouă încondeiate, Cusături tradiţionale şi Obiceiuri pascale. Festivalul a mai cuprins punerea în scenă a unei nunţi în Bucovina, precum şi concursurile „Cele mai frumoase coşuri pascale“ şi „Lăsata secului“. La concursul „Cele mai frumoase coşuri pascale“ au participat în jur de 100 de gospodine din Ciocăneşti şi din alte localităţi. Duminică, 2 martie 2014, după săvârşirea Sfintei Liturghii, s-a vizitat expoziţia naţională de ouă încondeiate şi expoziţia de lăzi de zestre, iar la orele amiezii a avut loc un spectacol de muzică populară.