La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Acţiune filantropică pentru copii din Protoieria Sector 1 Capitală
În anticiparea sfintelor sărbători pascale, Protoieria Sector 1 Capitală, prin Biroul de asistenţă socială, a organizat în data de 15 aprilie un atelier de pictură pe ouă din lemn. La acest atelier au participat 12 copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, beneficiari ai serviciilor sociale ale protoieriei.
Gazda acestei acţiuni a fost Parohia Precupeții Noi din cadrul Protoieriei Sector 1 Capitală. În cadrul evenimentului, sub coordonarea asistentului social al protoieriei, Cristina Bîşu, cei mici au deprins diferite tehnici de încondeiat ouă, primind, astfel, ocazia să-şi manifeste talentul şi creativitatea în arta picturii. Totodată, acest atelier şi-a propus şi să sporească socializarea între copii, această formă de comunicare „faţă în faţă” lipsindu-le destul de mult în ultimii 2 ani, în perioada restricţiilor datorate pandemiei de COVID-19, între care şi frecventarea cursurilor şcolare în varianta online.
La sfârșitul atelierului, copiii au primit daruri din partea protoieriei, constând în dulciuri, fructe, sucuri, cozonac, produse de igienă personală, precum şi câte un ghiozdan. O parte din aceste daruri oferite copiilor înaintea sărbătorilor pascale au fost puse la dispoziţie de lanţul de magazine Mega Image în cadrul parteneriatului dintre protoierie şi această societate de mai mulţi ani. Într-un proiect similar, 50 de bucăți vor fi trimise de protoierie într-un transport umanitar către copiii ucraineni refugiați în Republica Moldova.
Părintele Marin Comănescu, paroh al bisericii care a găzduit atelierul şi protoiereu al Protopopiatului Sector 1 Capitală, ne-a vorbit despre acest proiect demarat la nivelul unităţii bisericeşti pe care o conduce: „Încercăm an de an, mai ales în preajma marilor sărbători, să aducem o bucurie copiilor vulnerabili şi defavorizaţi, pentru a le insufla bucuria Sfintei Învieri. Prin acest lucru ne împodobim şi noi, aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru bucuria duhovnicească a Învierii. De altfel, lună de lună avem acţiuni cu copiii în parohia noastră, prin care aducem şi o mică bucurie materială pentru a-i apropia de Biserică, ei fiind viitorul Bisericii şi al neamului. Noi trebuie să le insuflăm credinţa şi prin aceste tradiţii frumoase ale neamului nostru. Ei se bucură şi pe noi ne bucură bucuria lor”.
Pe lângă această acţiune, Protoieria Sector 1 derulează în această perioadă şi alte campanii de sprijinire a persoanelor defavorizate, între care se remarcă şi un proiect realizat în colaborare cu elevii Şcolii „Pia Bratianu” din sectorul 1.