Cantina socială „Sfânta Filofteia” din Protoieria Sector 4 Capitală a organizat luni, 23 decembrie, un eveniment caritabil intitulat „De Crăciun, fii mai bun!”, în cadrul căruia au primit sprijin cei 50 de
Acțiuni social‑filantropice în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
În parohii din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului s-au desfășurat săptămâna aceasta acțiuni social-filantropice prin care numeroase familii defavorizate și cu mulți copii au primit pachete cu alimente neperisabile și sobe pentru încălzirea locuințelor. Acțiunile umanitare se desfășoară prin Sectorul social, filantropic și de misiune al Arhiepiscopiei, precum și la nivel eparhial prin proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat „Campionii Bucuriei”.
În cadrul Protoieriei Curtea de Argeș s-a desfășurat marți, 25 ianuarie 2022, o nouă etapă a proiectului general „Campionii Bucuriei”, prin care 11 parohii din Cercul numărul 9 pastoral au dăruit pachete cu alimente persoanelor cu venituri modeste și aflate în dificultate din comunitățile parohiale. Astfel, au fost oferite daruri în parohiile Bădiceni, Bunești 1, Bunești 2, Zărnești 1, Zărnești 2, Mălureni, Bohari, Toplița, Domnești de Sus și Domnești de Jos, se arată pe arhiepiscopiaargesului simuscelului.ro.
Proiectul „Campionii Bucuriei” se desfășoară la nivel de protoierii după un program stabilit de Permanența Centrului eparhial și vine în sprijinul familiilor aflate în dificultate, precum și al copiilor aflați în pragul abandonului școlar. Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale în care au fost vizate cazurile familiilor cu venituri foarte mici, dar și persoanele cu probleme de sănătate foarte grave. Proiectul este coordonat de părintele arhimandrit Caliopie Cristian Ichim, consilier eparhial responsabil de sectoarele economic-financiar și construcții bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului, se arată pe același site.
De asemenea, Parohia Mavrodolu din Protoieria Pitești, împreună cu un grup de voluntari coordonați de părintele Paul Stănescu, a venit în ajutorul a şase familii nevoiașe. În mijlocul iernii, beneficiarii au primit sobe pentru încălzirea locuințelor. În cadrul aceleiași protoierii, părintele Tudor Răzvan de la Parohia Bascov a oferit alimente unei familii sărace, iar la parohiile Moșoaia și Rotărești, tot în Protoieria Pitești, au avut loc acțiuni umanitare similare.
Și în Parohia Glavacioc din Protoieria Costești o familie greu încercată de lipsuri și suferințe a primit alimente din partea părintelui Dan Stancu.