Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
Activități artistice și filantropice la o parohie din Târgu Jiu
Parohia Drăgoieni din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, a organizat în această perioadă o serie de activităţi catehetice, filantropice şi cultural-artistice, în cadrul proiectului „Biserica - familia românilor de pretutindeni” iniţiat de Patriarhia Română.
Preotul paroh Constantin Stoenoiu de la Biserica „Sfânta Treime” din Târgu Jiu a denumit proiectul parohial „Familia şi împlinirea poruncii iubirii”. Acesta a reunit aproximativ 20 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani, care la sfârşitul săptămânii trecute au fost implicaţi într-un atelier de pictură şi desen icoane şi imagini sugestive pentru tema aleasă, familia. În cadrul acestui proiect, s-a demarat și o campanie de strângere de fonduri pentru familiile şi bătrânii cu posibilităţi reduse, din parohie. Azi, 25 martie, în ziua sărbătorii Bunei Vestiri, după slujba Sfintei Liturghii, parohia dăruieşte bătrânilor şi familiilor cu mai mulţi copii pachete cu alimente neperisabile şi produse sanitare.



.jpg)