La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, clerul, credincioșii și toți oamenii cu inimă milostivă sunt chemați, în aceste zile de grea încercare, la unitate în rugăciune și solidaritate pentru familia părintelui Ioan Cozma, greu încercată în urma cumplitului accident rutier petrecut la ieșirea din municipiul Vatra Dornei.
Ajutor pentru un tânăr credincios, cu dizabilităţi, din Brașov
George Gabriel Olteanu este un tânăr cu dizabilităţi, care locuieşte în Braşov şi este îngrijit de mama sa. De la 11 ani suferă de sindrom muscular amiotrofic, iar din 2004 de bronşită supurativă, din cauza căreia acumulează zilnic secreţii în ambii plămâni, pe care trebuie să le extragă pentru a nu muri asfixiat. La suferința lui se adaugă problemele cauzate de violența verbală și fizică a tatălui său, alcoolic, proprietarul apartamentului în care Gabriel și mama sa locuiesc.
Credinţa puternică în Dumnezeu este cea care l-a ţinut în viaţă până acum pe tânărul Gabriel. Protopopiatul Braşov şi preoţii din oraş i-au venit adesea în ajutor lui George.
Printr-o campanie de strângere de fonduri, prietenii lui George doresc să-l ajute în lupta sa cu neputinţele fizice şi să-i cumpere o căsuţă la sol, pentru a-i face viaţa mai uşoară, după ce ani la rând s-au făcut demersuri către autorităţi pentru obţinerea unei locuinţe sociale.
Dacă vă stă în putere, vă rugăm și pe dumneavostră să contribuiţi la această campanie, accesând linkul: https://www.facebook.com/donate/367826504889536/2973875242875272/
Date de contact: Olteanu Ioana-0741422410, e-mail: olteanu.ioana2018@gmail.com.
Donaţii: Sucursala Judeteanã Brasov a BANCII COMERCIALE ROMANE, Cod IBAN: RO13CECEB00008RON1513964 (lei) Cod IBAN: RO24CECEB000D6USD1513965 (usd) titular Olteanu George Gabriel paypal.me/OlteanuGeorgeGabriel.


