Parohia Zlătari, Protopopiatul Sector 3 Capitală, a oferit joi, 4 decembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, daruri pentru copiii Şcolii Gimnaziale Speciale „Sfântul Nicolae” din Bucureşti. Pentru al nouălea an consecutiv, prin purtarea de grijă a preoţilor slujitori de la această parohie, precum şi prin dărnicia mai multor persoane din Comitetul şi Consiliul parohial și a celor care participă cu regularitate la slujbele de la Biserica Sfântului Ciprian de pe Calea Victoriei, peste 200 de copii cu nevoi speciale de la Şcoala Profesională Specială „Sfântul Nicolae” au primit daruri ce au constat în: rechizite (acuarele, creioane cerate, creioane colorate, coli colorate, cartoane colorate, lipici, hârtie creponată, plastilină etc.), jocuri educative (puzzle, cuburi, mingi, jetoane), dulciuri și decorațiuni de Crăciun.
Arhiepiscopia Sibiului a oferit ajutoare sinistraţilor din Apuseni
Peste 100 de familii din localitatea Dăroaia, comuna Roşia Montană, judeţul Alba, afectate de inundații au primit miercuri, 21 iulie, alimente din partea Arhiepiscopiei Sibiului, în cadrul proiectului „Cămăruţa Milosteniei. Împreună dăruim bucurie şi speranţă”.
Delegaţia Arhiepiscopiei Sibiului a fost condusă de preotul Tiberiu Kiss, inspector social eparhial, iar activitatea s-a desfăşurat în parteneriat cu Asociaţia „Sfântul Nicolae”-Abrud şi cu sprijinul Jandarmeriei Câmpeni.
Proiectul „Cămăruța Milosteniei. Împreună dăruim bucurie și speranță” se desfăşoară la bisericile din parohiile şi mănăstirile Arhiepiscopiei Sibiului, unde sunt aşezate cutii pentru donarea de alimente neperisabile care sunt împărţite, apoi, persoanelor nevoiaşe. Credincioşii au posibilitatea să participe, astfel, la campania eparhiei de colectare de alimente neperisabile care să ajungă la familii grav afectate social.





