Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Cărucior electric pentru un tânăr cu dizabilităţi din satul sibian Ştenea
Un tânăr cu dizabilităţi locomotorii din satul Ştenea, judeţul Sibiu, a primit la praznicul Înălțării Domnului un cărucior electric. Acţiunea de binefacere face parte din campania „O mână întinsă semenului nostru”, desfășurată în Arhiepiscopia Sibiului, prin implicarea preotului George Ghincea.
„Tânărul în vârstă de 19 ani provine dintr-o familie monoparentală, cu posibilități modeste, fiind diagnosticat încă de la naștere cu tetrapareză spastică. Căruciorul vechi pe care îl deținea nu mai îndeplinea condițiile de siguranță, iar deplasarea cu el era extrem de dificilă. Acest nou cărucior special făcut pentru persoanele cu dizabilități a fost achiziţionat cu sprijinul unor oameni mărinimoși care au dorit să-și păstreze anonimatul”, ne-a spus preotul George Ghincea.
Campania „O mână întinsă semenului nostru” se desfăşoară în Arhiepiscopia Sibiului, la îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, iar comunităţile parohiale implicate sprijină persoanele care au nevoie de ajutor material.



.jpg)