Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Casă oferită familiei unui preot trecut la cele veșnice
Soția și cei doi copii ai părintelui Constantin Dinică, slujitor în Parohia Călțuna din Protopopiatul Ilfov Sud și inspector eparhial, trecut la cele veșnice în urmă cu trei ani după o grea suferință, s-au mutat într-o nouă locuință oferită de Arhiepiscopia Bucureștilor. Un sobor de preoți sub protia părintelui Dumitru Ștefănescu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba de binecuvântare a locuinței familiei preotului trecut la Domnul.
Casa complet utilată și mobilată în care soția și cei doi copii ai părintelui Constantin Silviu Dinică vor locui de acum înainte a fost ridicată prin eforturile Centrului eparhial pe un teren donat de Primăria Clinceni, Ilfov. Marți, 4 octombrie, un sobor de preoți din care au făcut parte părintele consilier eparhial Dumitru Ștefănescu, părintele lect. univ. dr. Aurel Mihai, părintele Ioan Bondar, protopop al Protopopiatului Ilfov Sud, părintele Cristian Burcea, protopop al Protopopiatului Ilfov Nord, precum și alți clerici au săvârșit o slujbă de mulțumire și binecuvântare pentru finalizarea lucrărilor de construire și amenajare a noului imobil.
La finalul slujbei, părintele consilier eparhial Dumitru Ștefănescu a transmis familiei un mesaj de binecuvântare și încurajare din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în care a subliniat importanța mulțumirii pentru orice dar primit, subliniind implicarea în realizarea acestui proiect a celor care l-au cunoscut pe părintele Constantin Dinică.
„Prin săvârșirea acestei slujbe I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile primite și I-am cerut ajutorul pentru lucrurile pe care vrem să le facem mai departe. Cei care au auzit de trecerea la Domnul a acestui frate preot, cei care l-au cunoscut și l-au iubit, fiind în egală măsură îndurerați de trecerea lui la cele veșnice, au dorit să participe nu doar prin înălțarea unei rugăciuni înaintea lui Dumnezeu, ci au vrut să își arate dragostea într-un mod concret, anume prin construirea unei case în care să fie adăpostită familia părintelui”, a spus părintele consilier eparhial Dumitru Ștefănescu pentru TRINITAS TV.
Cu acest prilej, cei care au sprijinit lucrările de construire a casei au primit din partea Patriarhului României distincții.
În continuare, soborul de preoți a săvârșit slujba Parastasului la mormântul părintelui Constantin Dinică din curtea bisericii Parohiei Călțuna. Prezbitera Loredana Florentina Dinică a mulțumit cu această ocazie Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Arhiepiscopiei Bucureștilor, preoților și tuturor celor care s-au implicat pentru ridicarea noii locuințe.