Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Continuă ajutorarea persoanelor sinistrate din județul Galați
După mai bine de o săptămână de la inundațiile care au afectat trei județe din țara noastră, sprijinirea semenilor care au pierdut agoniseala de o viață nu contenește. Zilnic transporturi cu ajutoare umanitare, dar și voluntari sosesc în zonele afectate, în încercarea de a diminua sau înlătura urmările calamităților. În ultimele zile, pe lângă acțiunile de sprijinire a familiilor sinistrate, au fost intensificate și proiectele pentru ajutorarea copiilor afectați, pentru ca aceștia să poată continua studiile în condiții normale.
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la nivelul eparhiei au fost implementate mai multe programe social-filantropice menite să asigure condiții cât mai bune elevilor care provin din familiile afectate de calamități pentru continuarea studiilor, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
Astfel, în cadrul programului „Ne înnoim pentru a merge la școală” au fost identificați într-o primă etapă 236 elevi care provin din familiile sinistrate din 11 localități, aceștia primind articole vestimentare și încălțăminte în valoare de aproximativ 120.000 de lei. Cea mai mare parte a sumei necesare desfășurării proiectului a fost asigurată din ajutorul financiar de urgență de 100.000 de lei aprobat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel din Fondul Filantropia al Patriarhiei Române, la care se adaugă și contribuția Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Prima acțiune în cadrul programului s-a desfășurat joi, 19 septembrie, în localitatea Slobozia Conachi, unde 100 de elevi au primit articolele vestimentare. În ziua următoare, alți 75 de preșcolari și elevi din Costache Negri au fost invitați la școala din localitate pentru a primi produsele pregătite de eparhie. În următoarele etape ale acestui program, toți copiii și membrii familiilor lor vor beneficia de sprijin similar.
De asemenea, la finalul săptămânii trecute, prin contribuția preoților și credincioșilor din Protopopiatul Nicorești și a maicilor de la Mănăstirea Buciumeni, județul Galați, au fost oferite 50 de aragaze și 100 de porți cu mâncare caldă.
Zilnic, maratonul filantropic pentru ajutorarea semenilor afectați de inundații continuă în protopopiatele Arhiepiscopiei Dunării de Jos, transporturi cu hrană caldă, produse alimentare neperisabile, materiale de curățenie, articole vestimentare de sezon, pături și alte produse de strictă necesitate îndreptându-se spre localitățile calamitate.
Ajutoare din țară pentru zonele afectate
Apelul la sprijinirea semenilor din localitățile afectate de inundații a găsit răspuns și în țară, în multe eparhii fiind organizate colecte și acțiuni de strângere de fonduri și materiale de strictă necesitate pentru ajutorarea sinistraților.
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, un convoi cu ajutoare umanitare din Sibiu și din protopopiatele Arhiepiscopiei Sibiului a ajuns vineri, 20 septembrie, în zonele afectate din Câmpia Covurluiului. S-au achiziționat în special produse de curățenie și igienă de care este urgentă nevoie în localitățile afectate, precum roabe, găleți, lopeți, mături, mănuși, cizme, saci menajeri, produse de curățenie și igienă, mopuri, lanterne, pături, perne, pilote, cearceafuri, alimente etc. Ajutoarele au ajuns la Protoieria Covurlui din județul Galați și, după ce au fost descărcate și predate responsabililor din cadrul unității bisericești, au fost distribuite persoanelor încercate de furia apelor.
De asemenea, Mitropolia Banatului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, a trimis în localitatea Pechea, prin grupul de intervenție al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș, dislocat în zona afectată, 100 de roabe necesare scoaterii noroiului din locuințe și curățirii gospodăriilor de mâlul format în urma inundațiilor catastrofale. Tot de la Mitropolia Banatului, în zilele următoare, alte 100 de roabe vor ajunge la sinistrați, prin echipa de pompieri bănățeni detașați în zonele calamitate.