În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, marți, 18 august, Complexul de servicii comunitare „Sfântul Andrei” din comuna Gura Ocniței a primit materiale de curățenie și produse de papetărie menite să susțină activitatea curentă a instituției. Acțiunea filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Gura Ocniței, Ocnița 1, Ocnița 2 și Râul Alb, precum și a Bisericii Garnizoanei Târgoviște, din partea cărora au fost prezenți preoții slujitori și tineri din comitetele parohiale. Prin dăruirea lor, aceștia au exprimat responsabilitate comunitară, solidaritate creștină și dorința de a sprijini instituțiile care oferă îngrijire persoanelor aflate în situații vulnerabile. Acest demers contribuie la îmbunătățirea condițiilor de îngrijire din cadrul centrului, evidențiind preocuparea constantă a Arhiepiscopiei Târgoviștei pentru susținerea domeniului social și pentru cultivarea spiritului filantropic în comunitățile parohiale.
Daruri pentru beneficiarii Cantinei „Sfânta Ana” din București
Cei 100 de beneficiari ai Cantinei „Sfânta Ana” a Asociației Diaconia, din Protoieria Sector 2 Capitală, au primit miercuri, 21 decembrie, pe lângă masa caldă zilnică, și pachete cu alimente pentru Crăciun. Acțiunea social-filantropică face parte din proiectul „Colindăm colind străbun” desfășurat în această perioadă de protoieria bucureșteană.
Mai multe informații despre această acțiune a oferit părintele Mihai Popescu, protopop al Protoieriei Sector 2 Capitală: „Proiectul «Colindăm colind străbun», organizat de Protoieria Sector 2 Capitală în parteneriat cu Asociația Diaconia, filiala sector 2, a desfășurat astăzi o acțiune filantropică la cantina protoieriei, ce funcționează cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din anul 2015. Acțiunea aceasta ne-a bucurat în al doilea an consecutiv pentru că am obținut fonduri de la bugetul local și de faptul că în luna august au fost relicențiate serviciile sociale oferite de Cantina «Sfânta Ana». Mulțumim parohiilor din protoierie pentru susținerea acestei cantine și înaintea sărbătorii Nașterii Domnului dorim atât beneficiarilor, cât și ostenitorilor cantinei sărbători fericite cu pace, liniște și multă sănătate”.
Dintre cei 100 de beneficiari, 60 se află în evidența Asociației Diaconia, filiala sector 2, iar 40 sunt din partea Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului din același sector. „Beneficiarii acestei cantine sunt persoane vulnerabile sau expuse riscului de excluziune socială, persoane vârstnice, copii proveniți din familii defavorizate din punct de vedere socio-economic. Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului venim în sprijinul tuturor beneficiarilor noștri, oferindu-le pachete cu alimente de bază și pachete specifice sărbătorii”, a declarat Cecilia Constantinovici, asistent social al Protoieriei Sector 2 Capitală.
Zilnic, la această cantină primesc hrană caldă și 30 de copii de la Centrul de zi „Sfânta Treime” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.



.jpg)