Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Daruri pentru copiii preoților din satele Arhiepiscopiei Bucureștilor
Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române a oferit luni, 1 iunie 2020, de Ziua Internațională a Copilului, daruri copiilor preoților din parohiile de categoriile 2 și 3, din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, aflate în mediul rural. Sprijinul din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a venit ca urmare a dificultăților provocate de pandemia actuală, care a determinat restricții și în activitatea preoților.
Pachetele au conținut cărți, dulciuri și produse igienico-sanitare și au fost dăruite celor 336 de copii prin intermediul a șapte protopopiate din Arhiepiscopia Bucureștilor, care coordonează parohii din mediul rural.
„Între acțiunile social-filantropice organizate în această perioadă, o pondere au avut-o și cele către parohiile din mediul rural, parohii mici de gradul 2 și 3. Deși, în această perioadă, preoții cu greu își pot desfășura activitățile administrative din lipsă de fonduri, cu toate acestea, au găsit resurse pentru a sprijini sistemul de sănătate cu echipamente medicale sau cu ajutor financiar pentru achiziționarea lor. Darul acesta al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru copiii noștri este, pe de o parte, un act de iubire părintească, iar pe de altă parte, este un exemplu personal care ne cheamă pe noi, toți preoții, să arătăm copiilor noștri faptele de iubire, conștienți fiind că, arătându-le în fapte exemplul nostru, îi modelăm și îi creștem frumos”, a declarat părintele Cristian Mihai Burcea, protoiereu al Protopopiatului Ilfov Nord, pentru TRINITAS TV.
Cei mici au primit cu bucurie darurile și și-au exprimat atât recunoștința, cât și dorința de a dărui și ei la rândul lor. „Este o zi deosebită. Îi mulțumesc foarte mult Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru cadourile pe care ni le-a oferit cu ocazia zilei copilului. Ne-a făcut o zi mai frumoasă”, a spus un copil.
Darurile din partea Patriarhiei Române au fost oferite prin intermediul protopopiatelor Ilfov Nord, Ilfov Sud, Ploiești Nord, Ploiești Sud, Câmpina, Urlați și Vălenii de Munte.