În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
Daruri pentru elevii dâmbovițeni
La etapele naționale ale olimpiadelor pentru disciplina școlară Religie care se vor desfășura anul acesta, județul Dâmbovița va fi reprezentat de 19 elevi din Arhiepiscopia Târgoviștei.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, va oferi tuturor elevilor o tabără de vară la Centrul cultural-misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei de la Mănăstirea Peștera Ialomiței, iar în cadrul ceremoniilor dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, în zilele de 10 și 11 august, aceștia vor primi diplome și premii, precum și cărți de rugăciuni, broșuri misionare și un ajutor financiar pentru deplasarea la olimpiade, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Cei 19 elevi care vor participa sunt de la următoarele instituții de învățământ dâmbovițene: Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște; Școala Gimnazială „Coresi” din Târgoviște; Școala Gimnazială Tătărani; Colegiul Național „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște; Școala Gimnazială „I. Al. Brătescu Voinești” din Târgoviște; Liceul Teoretic „I.C. Visarion” din Titu; Școala Gimnazială „Șerban Cioculescu” din Găești; Școala Gimnazială nr. 4 „E.D. Cantacuzino” din Pucioasa; Colegiul Național „Vladimir Streinu” din Găești, potrivit aceluiași comunicat.



.jpg)