Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Dezinfectant oferit gratuit credincioșilor la bisericile din Buzău și Vrancea
În perioada 13-19 martie 2020, Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în colaborare cu parohiile și mănăstirile din cele două județe, a pregătit 470 de pachete ce conțineau: dezinfectant, spirt și cloramină, pentru asigurarea maximă a condițiilor de igienă în biserici.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, s-a constituit „Comitetul local al Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei pentru sprijinirea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor”, care a coordonat pregătirea și distribuirea pachetelor cu produse de igienizare în parohii și mănăstiri.
În acest context, membrele Asociației Femeilor Ortodoxe au desfășurat următoarele activități: ajutorarea preoților de către cadre medicale (medici ori asistenți medicali, infirmiere etc.), membre ale asociației, în vederea identificării și implementării, la nivelul parohiilor și al mănăstirilor, a celor mai bune măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului; furnizarea către parohii și mănăstiri a produselor necesare asigurării zonei de igienizare și desemnarea unei persoane pentru punerea lor la dispoziția credincioșilor; amenajarea locului pentru igienizare din proximitatea bisericii; sprijinirea în igienizarea permanentă a spațiului interior și exterior al locașului de cult.



.jpg)