Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
„Donație pentru educație” în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, chiriarhul locului, va derula prin Sectorul de asistență socială și medicală programul eparhial „Donație pentru educație” în toate protopopiatele, parohiile și ONG-urile eparhiale, invitând să se alăture persoanele juridice și fizice din comunitățile eparhiei pentru a facilita procesul de învățare on-line a copiilor provenind din medii defavorizate.
Potrivit părintelui Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul de asistență socială și medicală, obiectivul proiectului este colectarea de dispozitive electronice noi sau utilizate, dar funcționale (tablete, smartphone-uri, laptopuri sau calculatoare) pentru copiii implicați în programul „Şcoala online”.Ele pot fi procurate atât de la companiile de IT, persoane juridice sau fizice, cât și de la ONG-urile, protopopiatele sau parohiile care vor putea achiziționa/ dona aceste dispozitive pentru copiii comunităților sărace. „Se vor aplica un chestionar și o analiză de nevoi prin intermediul protopopiatelor, din care va rezulta situația reală a familiilor din comunități (hrană, medicamente etc.) și mai ales a dotării copiilor cu dispozitive necesare educației on-line. Prin intermediul platformei umanitare www.ajutamimpreuna.ro, persoanele juridice, fizice, ONG-urile eparhiale și protopopiatele vor încerca să sprijine achiziționarea de dispozitive electronice necesare copiilor, în actul educativ on-line. Ele vor fi colectate la sediile protopopiatelor sau ale ONG-urilor eparhiale”, a declarat părintele Ilarion Mâţă.
De aceste produse vor beneficia mai mulţi copii din eparhie.
„Copiii cu rezultate foarte bune la învățătură și cu părinții șomeri sau fără un loc de muncă vor avea prioritate. Condiția socială și izolarea sau mediul de viață defavorizant sunt următoarele criterii de selecție. Ne propunem oferirea unui număr minim de 100 de dispozitive copiilor din mediile defavorizate, în decurs de trei luni, provenind din toate cele şase protopopiate”, a mai declarat părintele Ilarion Mâţă.



.jpg)