Astăzi, 26 octombrie, hrana pentru pelerini a fost oferită de protoieriile Sector 3 Capitală, Ilfov Nord și Ilfov Sud. Prezent în mijlocul pelerinilor pentru a le oferi darurile alimentare, părintele protoiereu Florin Busuioc, de la Protoieria Sector 3 Capitală, ne-a declarat: „Acest gest de a oferi hrană pelerinilor, care continuă deja de câțiva ani, reprezintă o bucurie a ospitalității sfinților. Ca în fiecare an, și astăzi ne străduim să fim mâinile întinse ale sfinților care întotdeauna ne primesc cu dragoste și cu răbdare, ne ascultă rugăciunile și le împlinesc. Prin acești mijlocitori Dumnezeu lucrează vindecări. Și fiindcă sfinții au grijă de sufletele și de trupurile noastre, dar trupurile sunt neputincioase, noi ne străduim să fim, așa cum am spus, mâinile întinse spre ajutorare ale acestor sfinți care îi mângâie pe oamenii care stau de câteva ore la rând și la slujbă pentru a se închina cinstitelor moaște. Am pregătit în acest an 2.000 de sendvișuri cu șnițel cald, de pui și de porc, pentru a le oferi oamenilor, cu bucurie, un pic de mângâiere pentru trup. Sunt oameni în vârstă, dar sunt și tineri sau oameni cu familii și poate mulți dintre ei vin de la serviciu și nu au apucat să ia masa. De asemenea, oferim și 2.000 de eugenii, precum și ceai, cafea și apă, pentru a face mai ușoară și mai tihnită așteptarea spre închinare pe Colina Bucuriei”.
Hramul capelei Spitalului de copii din Galaţi
Ziua în care au fost pomeniţi Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, 31 ianuarie, a reprezentat pentru cadrele medicale şi micii pacienţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din Galaţi un moment de bucurie duhovnicească şi mângâiere în suferință, întrucât această instituţie medicală și-a cinstit ocrotitorii spirituali.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica din curtea acestui spital gălăţean. După slujbă, în mijlocul cadrelor medicale s-a aflat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a săvârşit o slujbă de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu şi Parastasul pentru toţi fondatorii, ostenitorii, binefăcătorii şi angajaţii Spitalului de copii din Galaţi trecuţi la cele veşnice.
În cuvântul adresat celor prezenţi, ierarhul a vorbit despre viaţa celor doi sfinţi doctori şi despre implicarea exemplară în ajutorarea celor aflaţi în nevoi, amintind, totodată, şi de buna colaborare care există între slujitorii sfintelor altare şi medicii din municipiul Galaţi.
De asemenea, de la începutul perioadei de pandemie, ierarhul şi preoţii din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost solidari cu medicii şi pacienţii din unităţile medicale din cele două judeţe ale eparhiei, un sprijin deosebit fiind acordat şi Spitalului de copii „Sfântul Ioan” din Galaţi.
Ajutorarea spitalelor s-a concretizat şi prin oferirea de aparatură medicală, produse pentru dezinfectare, mănuşi chirurgicale, viziere, măşti de protecţie şi alte materiale pentru igienă, precum şi cărţi de zidire sufletească, atât pentru personalul medical şi auxiliar, cât şi pentru pacienţii internaţi sau cei veniţi în ambulatoriu în unităţile medicale.
În luna noiembrie a anului trecut, Spitalul pediatric din Galaţi a primit cu ajutorul Arhiepiscopiei Dunării de Jos o ambulanţă de mare capacitate, utilă spitalului, atât pentru urgențe, cât și pentru transportul pacienților.
Întrucât suntem încă în perioada stării de alertă, copiii internaţi în această instituţie spitalicească nu au putut participa la programul liturgic, însă, atât pentru ei, cât şi pentru aparţinătorii acestora, au fost pregătite şi oferite pachete cu dulciuri, fructe, iconiţe şi alte daruri, cu respectarea tuturor normelor de siguranță și igienico-sanitare.



.jpg)